Cuvinte neterminate. Capitolul III
Capitolul 3: Obsesii
Ploua cu picaturi gigantice. Nu cu galeata. Cu furtunul. Stropi grei care te tintuiesc locului.
Ma ustura obrajii, fruntea..toata fata.
Eram atat de distras de fulgere, incat am uitat umbrela pe scaunul din hol.
Cred ca am mers cel putin 300 de metri, pana am realizat ca ma deranjeaza ceva. Eram ud pana la piele.
E deja tarziu. Nu ma mai intorc dupa umbrela.
Sunt detasat de tot ce ma inconjoara. Mai aud din cand in cand pasi grabiti prin baltile formate de ploaie, claxoane impacientate. Din cand in cand oameni zgribuliti imbracati sumar, care alearga catre un adapost.
Cerul maraie furios. Nori vineti si crepusculari se scutura si se agita revoltati. Un tunet zgomotos se aude in linistea orasului. Alt val de stropi de ploaie.
Nu mai e nimeni pe strada.
Ma opresc si ma uit mirat la pustietatea uda.
Nici macar un caine nu animeaza peisajul.
Rece. Ud. Pustiu. Gol. Neliniste.
Nu eram atat de ignorant incat sa cred ca in momentul in care urasc un fenomen al naturii, voi schimba ceva in cursul ei.
Dar uram ploaia. Si frigul. Cea mai groaznica pereche.
Si totusi stateam nemiscat, cu apa siroindu-mi pe ochi, obraji, barbie, gat…
Am scapat rucsacul din mana.
Simteam ca cineva ma urmareste. Cel putin ceva.
M-am uitat la ceas. Era prea tarziu sa mai sper sa ajung la facultate.
Am facut trei pasi inainte. Am cercetat cu privirea imprejurimile, in speranta ca voi gasi perechea de ochi care ma fixeaza, atingerea lor care frigea si in acelasi timp ma ingheta.
Dar nu era nimeni. Nimic. Nici o fiinta normala n-ar fi iesit afara din vizuina ei pe o vreme ca asta.
M-am intors sa imi ridic rucsacul.
Am o migrena. Picaturile de ploaie care ating asfaltul si baltile imi rasuna in creieri. E teribil. Le aud ca pe niste palme puternice, plescaind in disperare.
Vreau sa inceteze inainte sa ma cufund in nebunie. Ma scot din minti!
Mi-am acoperit urechile cu podul palmelor, inchizand ochii.
Dar era deja prea tarziu. Stropii amenintatori si iritanti se oprisera. Liniste in sfarsit.
Deschid ochii si ma uit in jurul meu. Un strat subtire de ceata incepuse sa acopere orasul, ca o panza de paianjen. M-am uitat la geamurile cladirilor. Erau aburite.
Intr-o fractiune de secunda m-am aplecat sa imi desfac sireturile adidasilor mei antici si negri. I-am scos. Apoi mi-am scos si sosetele albe, aruncandu-le indiferent pe trotuar.
Am pasit cu picioarele goale pe asfalt. Era cald.
Incredibil. Intr-o zi atat de rece si sumbra. Mi-am inchis din nou ochii.
In mintea mea rulau amintiri despre documentare, in special unul despre formarea cetii… O strecuratoare plina cu bucati de gheata, pusa deasupra unui borcan cu apa fierbinte.
Ceata…
O sirena de ambulanta imi spulbera sirul gandurilor. Oftez. Mi-as fi dorit ca momentul sa dureze mai mult.
Orasul revenea la viata. Oameni ieseau din scarile blocurilor, de sub copertine, din magazine, unde probabil intrasera pentru adapost..
Ciudat. Masinile inca nu circulau pe strada asta.
Ma incalt, scarbit, uitand de sosete. Le zaresc apoi, ude si pline de noroi, zacand la jumatate de metru in fata mea. Plictisit, le ridic de jos si le arunc la primul cos de gunoi care imi iese in cale.
Tensiunea a trecut. Nu mai simt suflarea ochilor obsedanti de mai devreme. Sa fie totul numai in imaginatia mea?…
Sunt dezamagit si sceptic. Imi pozitionez bine rucsacul pe umar si ma intorc. N-am de gand sa apar la facultate atat de tarziu si ud din cap pana in picioare. Voi gasi o scuza mai tarziu.
Sunt destul de obosit si vreau doar sa ajung acasa…
M-as fi gandit ca pe fondul ploii voi dormi ca un prunc in bratele mamei, dar m-am inselat amarnic.
Alte cosmaruri aveau sa imi inunde somnul…
Cuvinte neterminate – capitolul II -
Capitolul 2: Prezent
Mi-am facut o cafea si m-am asezat la birou, tinand cana ca si cum mi-ar fi fost frig. Ceasul arata ora 3.
Nu pot sa cred. E a patra oara saptamana asta!
Cu toate ca trebuie sa ma trezesc devreme, n-am dormit destul si ma indoiesc ca as mai putea, dupa cosmarul acela cu efect de deja-vu…
Maine am un interviu la Biblioteca Centrala. Am auzit de la cativa profesori ca se plateste bine si ai toate avantajele daca vorbesti cel putin doua limbi straine. Bibliotecar. Ah.. de mult visam clipa asta.
Deocamdata trebuie sa fac un mic calcul. Cat obtin minus cat consum. Cu jobul acesta ar trebui sa iasa bine. La urma urmei, merge sa studiez si acolo. Daca nu il poti aduce pe Mahomed la munte, adu muntele la Mahomed.
E obositor. Am intrat in ultimul an de facultate, iar acum sunt in perioada examenelor. Ma trezesc aproape mereu in toiul noptii, iar dupa ce beau o cafea, imi aleg o carte si incep sa citesc, tot asa pana dimineata. La 7 iau o pauza, deschid frigiderul sa vad daca am ceva de mancare astazi, iar daca nu am, ma intorc la birou si ma apuc de studii. La 1 sunt la facultate, la 5 sunt pe drum spre librarie, sau vreun anticariat. Am prins obiceiul de a economisi pentru a-mi cumpara carti. De multe ori, am renuntat la mic dejun, la pranz si chiar si la cina.
Aud un piuit surd in timpane. Cafeaua incepe sa-si faca efectul… Nu e trist atunci cand privesti in oglinda si oglinda, reflectand o fiinta palida, subtire, plapanda, cu cercuri patlaginii in jurul ochilor ? Am inceput sa ma obisnuiesc si cu privelistea asta.
Inca ma simt obosit si nu mai am putere sa tin in mana periuta de dinti. As vrea sa ma intind aici langa cada, sa dorm un somn de un secol, poate asa nu mi-as mai auzi oasele trosnind la fiecare miscare.
Ma asteapta o alta zi mohorata. Parca vad umezeala cum o ia in jos dinspre tavan..
15 septembrie 2005
In ultima vreme, simt ca incep sa ma schimb…desi sunt satul de astfel de schimbari…
Am observat ca incep sa privesc lucrurile cu alti ochi. Am inceput sa imi pun intrebari. Dar nu orice fel de intrebari. Lucruri marunte, dar care, de la un timp, imi semnifica ceva foarte special… nu prea inteleg de ce.
Din fericire, am primit jobul pe care mi-l doream. Lucrez cu jumatate de norma, dar sunt multumit. Cladirea e absolut uimitoare prin marimea ei. Holurile prin care trec sunt foarte lungi, cu rafturi late si inalte, pline de carti, cu trei mari sali de studiu… totul e atat de pasnic acolo, nici nu realizezi faptul ca nu esti singur.
Fascinant sa fii inconjurat de atata cunoastere si totusi sa fii dezorientat. Cateodata mi se pare ca vad capetele autorilor acelor carti, cum ies din coperte si se indreapta spre mine, ademenitor. Am ras. Mi-am amintit de anii de liceu… toti ma porecleau “Sobolanul” si imi cereau tot timpul notitele, ori sa copieze la teste… dar niciodata nu mi-a pasat cu adevarat de aparente. Zambeam, pentru ca nu vroiam sa discut. Eram introvertit si imi placea. Nu as fi dat pe nimic orele petrecute citind. Eram atat de insetat de cunoastere, incat ma detasam de tot ceea ce era in jurul meu si imi cream un alt univers prin care pluteam pe masura ce dadeam foile in eternitate, parca.
Daca stau sa ma gandesc, am devenit un melancolic. Cine ar fi crezut ca voi regreta vreodata trecerea timpului? Eu insumi mi-am promis acest lucru. Sa accept faptul ca traiesc limitat de forte superioare si sa ma bucur de viata asa cum e, cu incertitudinea ei. Traiesc in prezent si numai in prezent. Nu am regrete, desi as fi putut schimba cate ceva spre binele meu. Fac asta, pentru ca imi face placere. In ziua in care nu imi va mai face placere, voi pleca. *
Sunt clipe in care ma intreb “ pentru ce fac toate aceste lucruri?” . “ Pentru viitorul tau” imi rasuna in minte cuvintele mamei. Ce este acela viitor? Poate voi muri chiar maine, intr-un accident de masina. Poate ma voi imbolnavi de o boala incurabila. Pentru acei oameni, ce inseamna cuvantul <viitor> ? Ceva care va veni, intr-un final. Viitor nu inseamna pentru totdeauna. Reprezinta perioada prin care treci obligatoriu, la capatul careia se afla moartea ta.
Ma intreb daca as regreta toate eforturile si timpul alocat acestora. Nu e echivalent cu ceea ce voi primi in schimb. Niciodata nu va fi. Primesti o viata pe care trebuie sa o contabilizezi, in modul in care crezi ca e cel mai bine. Exista persoane care nu beneficiaza de optiuni, pana in momentul in care decid sa isi ia viata in propriile maini. Si atunci devin derutati. In marea de oameni din strada, ei se opresc si nu stiu incotro sa se indrepte mai departe. Cauta ceva si nu stiu ce anume. Vor sa obtina ceva, dar constata faptul ca nu au vointa. Se tem de viitor si de tot ce le va rezerva acesta. Toate acestea ma reprezinta si pe mine.
Ma numesc Valentin Stamatis si ma pasioneaza lectura….
“Regaseste-te in ceea ce citesti, micule print”
Mi-am sarbatorit cea de-a 23-a aniversare saptamana trecuta. Singur.
Am facut o scurta plimbare pana la supermarketul din colt, doar pentru a ma reaproviziona cu doua sticle de coniac si un mic pachet de prezervative. Hilar, e totul atat de hilar incat imi vine sa plang
“Asculta muzica… 1 2 3… 1 2 3…”
Nu pot inchide ochii. Vad in ceata totul, simt ca ma cuprinde un vartej de imagini pe care nu le mai pot distinge… din ce in ce… ce in ce… mai repede.
20 septembrie 2005
Zilele astea m-am simtit foarte obosit… si ghinionist. Se intampla ca radioul s-a stricat de tot, proprietarul a venit dupa chirie chiar alaltaieri, dar nu am avut cu ce plati pentru ca salariul vine de-abia pe 22…, vecinului de deasupra i s-a spart o teava, filtrul de cafea nu mai merge de doua zile, iar eu nu imi mai gasesc lentilele de contact pe nicaieri. Iar astazi am luat din plin o balta, in drum spre serviciu.
Sunt calm, dar frustrat pe dinauntru. Nu vreau sa incep cu pesimismul inca de pe acum. Imi voi cumpara poimaine o pereche de ochelari si voi duce radioul la reparat. Cam atat imi pot permite. Se pare ca voi renunta si la cafea… probabil voi cumpara ceai la plicuri de acum incolo.
30 septembrie 2005
Astazi m-am gasit rasfoind o carte de ecologie. Inca nu imi vine sa cred cum a putut autorul cartii sa sintetizeze o problema globala de asemenea amploare, intr-un volum atat de minuscul, de 30 de pagini.
Credeam ca stiu tot ce se poate sti despre Terra, pentru ca luasem la rand toate atlasele de geografie din Biblioteca Centrala, apoi pe cele de astronomie, apoi fizica. Niciodata nu mi-am putut imagina ca acest subiect atat de vast poate fi de o simplitate aproape absurda.
Virgiliu G. Carp ne initiaza in ecologie, prezentand mai intai o mica schema a evolutiei productiei, de la starea bruta pana la depozitarea resturilor. Cum nu se poate mai banal.
In continuare, acesta mentioneaza faptul ca schema simpla pe care o cunoastem superficial chiar si in aceasta forma, ascunde defapt defectele mecanismelor dupa care functioneaza statul, precum si egoismul omului in a acapara orice bun natural si a-l folosi exclusiv in scopuri personale. Ca reciclarea este inutila, atata vreme cat nu participa toti cetatenii si ca in masura in care oamenii consuma bunuri fara sa aiba o limita, nu ne-ar ajunge nici 10 planete asemenea Pamantului.
La fel cum afirma criticul necunoscut in prefata acestei carti, am simtit cum mi se schimba radical conceptia despre tot ce este material.
Inca sunt revoltat de toate cate am aflat si as fi in stare sa conduc o revolutie impotriva deseurilor la nivel mondial, daca nu as fi realizat ca este trecut de miezul noptii si maine ma trezesc iarasi de dimineata, spre a-mi indeplini datoria de student, in institutia care imi devine pe zi ce trece tot mai familiara…
Cuvinte neterminate – capitolul I -
Capitolul 1. :Trecut
Avusesem un cosmar. M-am trezit transpirat si mi-am dat seama ca era inca noapte. Gatul imi era uscat, dar nu gaseam puterea de a ma ridica din pat pentru a strabate holul acela intunecat care mi se parea infinit de vreo doua saptamani incoace.
De ce am mereu impresia ca zilele mele se repeta reci si rigide, la nesfarsit? …
De cand parintii mei s-au despartit in urma unui mare tumult, viata mea nu mai e aceeasi. E seaca si mereu ploioasa. N-are pic de logica. Imi da dureri de cap si uneori mi-as dori sa ajunga la capat, desi ar fi cu totul imoral.
Singura mea intalnire cu viata sociala de zi cu zi e facultatea. Dar nici ea nu ma poate revigora pe deplin.
Singura mea bucurie e atunci cand privesc primavara ciresii din curtea facultatii… Auzisem ca ii adusesera tocmai din Osaka, Japonia. Presedintele Asociatiei Studentilor avea o obsesie cu traditiile asiatice, asa ca facuse rost de tot felul de obiecte artizanate, pe care le imprastiase in tot campusul, creand astfel o atmosfera de bal mascat.
Mi se parea comic, categoric o cacealma. Dar vazandu-l atat de prins in pasiunea lui pentru aceste marunte lucruri, nimeni nu ii zicea nimic.
In plus, era o placere sa vezi ciresii aia infloriti. Aceeasi ciresi de care ochii mei se atasasera nu demult. La care atunci cand ii contemplez ca un lunatic, imi aduc aminte mereu de camera mamei mele, care odinioara avea aceeasi culoare. O comparatie stupida, dar care monopolizeaza multe elemente inca proaspete in mintea mea.
E de ajuns sa imi amintesc de camera ei, ca mai apoi sa imi amintesc de ea si de scrisoarea pe care am gasit-o pe pat, dupa ce deja plecase:
“ Imi pare rau, Valentin. Imi pare rau ca am fost un obstacol in calea viitorului si fericirii tale si a tatalui tau. Sper sa fie fericit, acum, cand a scapat de mine pentru totdeauna. Ma retrag tacuta din viata voastra, cu regret, cu dorinta ca tu sa treci mai departe, sa-ti vezi de planurile si de visele tale.
Cu dragoste, mama.”
Eram destul de mare sa inteleg ca ceva nu mai mergea in familia asta. Si nu eram dispus sa fac pe martirul, incercand din rasputeri sa o aduc pe mama inapoi si sa tin familia impreuna. Nu era prima data.
Eram pregatit sa imi leg trecutul de sina de tren si sa incep viata la care visam de mult timp. O viata independenta si complicata, dar indeajuns de singuratica pentru a ma tine departe de remuscari si amintiri livide.
Cel mai asteptat film al sezonului: Twilight
Nu. Nici paianjeni radioactivi, nici kryptonita. Ceva putin mai neinspirat.
De la vampiri vegetarieni si invers, multipli baieti inebuniti dupa o singura tipa plictisitoare, la pupaturi rigide si dragosteala imposibila.
ma scuzati de quote:
“Uauu Fascinant chiar cum m-am uitat la el este super !!!!!!!!!!!”
”deci twilight mi se pare cel mai bun film din cate am vazut.imi place ffff mult actori.”
“E cel mai marfa film posibil care l-am vazut…ma uit intruna la el…e genial si il face asa numai prin prezenta lui edward cullen…”
Acum radem sau plangem? In afara de greseli umane de tastare (sper ca nu e de vina decat graba), ce putem sa spunem impotriva acestor fani infocati? Poate… “ati urmarit vreodata un film de calitate?” sau “erati obositi cand ati scris comentariile astea?”
Imi pare rau sa va dezamagesc, dar filmul asta are un scenariu expirat si roluri perfect rotunde.
Un fenomen frate cu cel Harry Potter.
Daca vreti sa cititi cartea (cartile), cum am mai vazut numeroase persoane prin tramvai sau prin 335 si cum n-am vazut prin intreaga tara, trebuie sa aveti un timp considerabil la dispozitie. Pentru ca 50 de pagini in care se vorbeste numai de baieti sclipiciosi necesita cateva ore bune de pierdut. Nu mai vorbim de restul de sute de pagini care practic te fac sa iti rozi unghiile de plictiseala..
quote: ”Abia astept sa apara vol 3 si sunt gata sami dau din noua toata alocatia si inca un pic pt al cumpara:))”
Uite asa isi cheltuie ei alocatia pe carti crappy, pana la urmatorul fenomen de asemenea amploare.
Nu ma pot abtine sa dau un citat din Hugo care pica chiar la fix:
“In treacat fie zis, succesul e ceva destul de respingator. Falsa lui asemanare cu meritul ii insala pe oameni. Pentru multime, izbanda este aproape totuna cu superioritatea. Succesul se confunda cu talentul, cauta sa insele istoria.” - “ Mizerabilii”
Nu pot sa pun in cuvinte regretul pe care il simt dupa ce mi-am irosit o zi din viata cu cartea asta (o carte usor de citit chiar si inghesuit intre doua persoane urat mirositoare in metrou, pentru ca nu te pune sa gandesti deloc) ,care are mai putine goluri totusi decat filmul… ma doare atat de tare ca n-am citit in schimbul asteia o carte pe care de mult tineam sa o citesc (“Viata pe un peron” de Paler), de aceea simt nevoia sa imi transpun depresia in cuvinte…
quote again: “SIDA literaturii universale si moartea feminismului”…
Mi-au placut cateva din soundtrack-uri though…
Wireclub members go crazy on poetry
Am sovait ce-am sovait si pana la urma m-am hotarat sa va impartasesc si voua cam ce fel de persoane salasuiesc pe wireclub, ca tot am adus vorba 
Iata produsul imaginatiei a mai multor membri talentati ai acestui wireclub (normal ca au cotizat aici in jur de vreo 40-50 de persoane, m-am bagat si eu in discutie pe acolo pe la sfarsit… totusi thread-ul e inca deschis si prospera ) )
O sa va rog sa scuzati cine stie ce greseli de pronuntie, am dat doar copy paste ^_^
Btw: Disclaimer! I do not own all these lyrics. It’s not a crime to go copy-pasting and then explaining yourself. No hard feelings, okay? I even censored those.
This loneliness is making my life feel so empty
sometimes i wish i could just lay down and cry
sometimes i wish i would die
Every night seems darker and colder
everyday i grow older and older
with nothing but age to show for it
sit here and ponder on the better times i’ve had…
Thinking why life’ treating me so bad
And I think about driving off a cliff
Then my friends bring a little light to my life
to give me a little lift
But soon, the attempts fail,
and we all just…
fall.
Deeper and deeper
into the darkness of our minds
where all our troubles spiral and unwind
where the meaningless of life gnaws at the house of sanity
looking in the mirror only reveals vanity…
and the grim reaper Death lurks around the corner
Ready to strike and erase your fear
so i go to the fridge for an ice cold beer
and i wonder why i have beer cuz i’m on pills
Giving me these unworldly thrills
I pray for a doorway, a bright turn in the path.
Give me an option, a way to get back
Because, I am lost for no reason and ravaging disarray.
So, please direct me towards the morgue. I need a good place to rest.
Though, resting, will not put me at ease,
It’s this endless struggle to search for meaning..
when was my smile last truly beaming?
when was i last not silently screaming
with the world the way it is how can i go on dreaming?
When Im only left with the scarred thoughts,
of dreams failing to turn into a perfect reality,
When reality, refused to become a dream
It’s time to give thanks for what I have – it would seem!
But more effort givin into apologies,
Everyone regrets something.
can’t we all stop the madness of this whole thing
Because stopping it,
would kill everything.
the demon sits on my shoulder whispering these harmful things…
where did the good angel go???
And do I really want it back?
Im tired of being oh so predictable.
Now you can see,
the truest of all my faces.
My masks are gone.
I’m living in spaces
Until aliens come from outer space
staring at us in the face
this whole human race
where the f*ck is my dad?
he is much more important, than I,
As everything, usually is.
say good bye and blow a kiss
until the humans no longer exists..
because aliens cause all this
It’s the end I may miss
And eternity will fail to come,
Waiting, just extends the time,
Its here when we least expect it
We’ll all fall into a black pit
the world,
oh how it swallows us whole
for it is us in our peace
for whom the bell tolls
somehow we manage with our misery.
but it all runs in the family
so true what we’ll become and what we will be
will we become all the things we see?
never’ shouts the hidden strength from somewhere within
why are we torured for this evil sin
The sin,oh the sin at which we begin
our mothers and fathers with pedigreed grins
to oust our belief of love being grand
and finding the humbleness right in our hands
But we always let it shatter,
We cant keep anything as a whole.
the lies we keep telling…
when will the truth be told
When will you let go…
Because, I have waited patiently in Satan’s room….
The firey room,
Yet, Im freezing cold
the loneliness within my mind
my thoughts, my actions, there is no rewind
I cant unravel,
Im longing to be something else
Low with feet on bottom shelf
Patience is thinning.
Dont look away.
open your eyes and fly away
Fly high to realize a new day
A new horizon full of opportunity
Opportunities that will fail,
My faith in myself,
is fading.
Fading to nothing,
fading to darkness,
to an emptiness i can’t cope with
As if I’ve created a new disease,
I’ve found it in myself,
I cannot name it,
So it is still unknown,
But its spreading.
Its spreading through cities and ocean front hills,
its knocking on doors for the healthy and ill
“bring out you’re dead” the wind whistles aloud
but the wandering whistle is less than profound
when you come to that moment when a shiver is felt
and you realize that living is loving yourself.
But when you’ve grown to hate,
Everything about yourself,
Its a little closer to impossible,
So I’m trying,
I will fight this.
i WILL fight this!!!
I will fight this and live in bliss
No matter what anyone tells me I know this!
Feeling, cool, clean, calm and crisp
Until my mind ultimately freezes
And hypothermia and other such diseases
Creep through my body till my nonreligious mind cries for Jesus
And nothing answers creating the emotion of pissed
The realization counting on anyone but myself is ridiculous
For myself alone can do anything that I wish!
So f*ck the rest I don’t need to strive to be the best
I am who I am and will love myself till the end of my sesh
The creation and damnation of this life conquest
But I will live every single breath
because giving up isn’t easy,
it’s only more of a challenge,
when the hate becomes love for the hate,
our self-love finds it’s revenge
Within the gauge of times plague
Tarry with vigour
Without walls or second rate
Muse or mystic figure
However, it sounds immature..
But, its the love that makes the difference
And the past can be a reference..
the future that has to come…
we all have to wait for someone
That will lie, cheat and kill…
Heavy to carry and easy to unload.. The cement block is your best hope…
Let’s murder love,
Erase it from this reality
but maybe its just a possibility
and may turn out to be infinity..
it just goes on and on
we’ll never know where we belong
in our hearts and minds we know the truth
love is the greatest gift this world can offer
causes hearts to break and dreams to shatter
but finds you again in the dark of night
where the place and the timing is just right..
until you relent
And fall back from this phase
Finding that love is a menacing maze
A four letter word you use to abuse
Using it loosely to control and confuse
You know with your heart,mind,body and soul
That loving someone just means
letting go
this is why I drink, someone buy me a hoe
and then, you should get low..
No place to go,
No where to hide,
We all yearn for these feelings to subside.
so raise your glasses
and shake your A*ses
Its F*uckin* thanksgiving
Celebrate by the masses
Celebrate the inequities of the stupidity.
Celebrate the w*hore that dressed to be blessed.
She only seeks the queen’s attention…
So, she cut her wrist and bled to death…
the boots of leather gave off the sent of pleasure
The pleasure that smelt of death
This is are last breath
And beneath the thousand pound fist we rise
sending ash into the air
We are the dead to the undead
and when the blood flys like rose peddals
We
remove all sin
…Removing all skin
I win win win
but from where does it begin?
seems like a century ago
weve been combining our efforts
racking our brains
to put down something clever
With all of this wisdom
That I digest
The experiment follies
and i digress
So I propose a new plan
And stop following this thread
As I pull out my scissors
My input is dead
She calls out to the man on the street,
He can see she s been crying,
She s got blisters on the soles of her feet,
She can t walk but she s trying.
As I put forth my effort
To pull away, I do try
I can’t leave such a thing
I’m afraid this will run dry
So here I shall stay
And watch over you
Make this poem last
ummmmm…achooo?
But the aliens starts to invade the earth
and put a log on the hearth
And at last i will tremble
with sorrow in word
and neglect what i dismembered
and deem it absurd.
So humble am I
I wont say any words
To deem said above
any thing but absurd
nothing is absurd about alien invasion
better prepare, you humans
as aliens will achieve complete domination!
Hey, I wouldn’t mind
being probed by a green man
It could be an experience
like a visit to japan
Or maybe a restaurant
I cannot afford
Oh no,just forget it
Time’s up,cut the cord.
well here it all ends
the epic unfolded
our combined efforts
you better behold it
wait,don’t stop this
I have more to add
And I hope that babexxx won’t be too mad
but i found this thing fun,trying and pure
to just walk away from these beautiful words
I made some new friends by doing this poem
and suffice it to say I’m glad I now know them
how very kind of you dear
to utter these things
your right, and it’s true
our efforts have meanings
Shall we continue?
as I hold out my hand
we’ll continue this journy
untill we get banned (:
Palms start sweating and pupils dilate.
I passionately slap you across the face.
Let’s sit here and rest.. Share a syringe and caress..
oh, madcapo
say it isn’t true
If I wanted aids badly
I’d just have s*x with you
But I’m not that crazy
and your no so lucky
because personally…
I find you a bit yucky
hahahahha now this is just getting funny
oh you think so matty?
was that your line?
a sentence? thats all?
it doesn’t even ryhme
you just wait
assuming my facts
people will protest
and I’ll say ‘kiss my as*’
A presumption is the cause of your destruction…
You quarrel with useless meaningless things…
Aids I have not! / Hate I have a lot…
Nothing more reserved I have for babe_xxx…. In all kindness I seek to avenge my name….
I have sent my ninja squad in hunt for medusa…
your words leave me stunned
as if then needed to be deciphered
watch out medusa, watch out!
this guys gonna have you snipered
Whats with the violence?
Theres no war to be sharing
capo and babe?
aren’t friends meant for caring?
I know that was cheap and I should be ashamed
but why blame the blamers when blaming is blamed?
I sigh in relief
I sigh in dismay
I sigh, oh I sigh
should I be the one blamed?
I told you last Monday ….your naughty but nice,
Give up the videos and put things on ice,
And remember this deeply …and place clear in your head.
Wipe up the the cake crumbs and get off to bed.
why do you insist
on sending me away?
I enjoy my time here
And have something to say
I may still be young
but I use up grey matter
I don’t mean to boast
but I provide you with laughter
These melancholic feelings follow me into the night
I need someone to hold me, for I easily fright
Quick hold me now as day turns to night
Thats what I just said…
Can you not read?
I’m sorry, I’m sorry
sarcasm’s what I bleed
but sometimes, mystery is what we need..
aliens are growing like weed
wonder what did they feed
What is a need?
And what is a want?
Do we want what we need?
Or do we need what we want?
we dream of all these crazy things
but none of them come true
we make wishes on stars
what are we supposed to do?
Should we abide
by some kind of law
or go without meaning
open and flawed
what we do & what we feel
the whole world turns, seems so reel,
stuck in with the same routine all day long
the very same day ,and night.. all along!!
And as she trys to break the silence,
I remember the vision from my dreams.
Forget, dear child, don’t dare believe,
For nothing’s really what it seems.
I’ve patiently read this whole thing out loud,
A tutti-frutti pie baked by this outstanding crowd,
And my voice is slowly fading away,
Words in my mind still sounding okay..
But wondering how far, to what extent
Will this poem really come to an end?
Mai sa fie, deja seamana cu o piesa de teatru. Astept o continuare
Macinat de creier la lumina becului
Anul asta nici nu se simte ca au venit sarbatorile. N-avem zapada, n-avem cine stie ce musafiri… ma uit pe geam si ma intreb daca sarbatoarea asta a existat vreodata.
Azi m-am ingrozit de frigul de afara. Am iesit cu Adriana la aer curat pentru ca nu mai suportam sa stau intre patru pereti. O pustietate de nedescris pe strada.. daca as fi strigat, s-ar fi auzit ecoul cum ar fi replicat ironic inapoi.
In parc, cateva mogaldete friguroase imbracate in paltoane si fasuri groase faceau poze la ratele de pe lacul I.O.R. La difuzor se auzea Fuego, iar mai incolo de baltoacele inghetate de la picioarele mele se zareau vreo 7, 8 baraci cu diferite chestii de vanzare, dintre care 6 sau 7 inchise. Cum aveam eu pofta de ceva dulce, mi-am luat o vata de zahar care mai avea putin si cadea de pe bat, cu degetele amortite de la frig, cu chitara care atarna de umar mai grea ca niciodata. Ne-am oprit pe o banca si am mai inghetat in jur de 5 minute, dupa care, ne-am indreptat resemnate spre iesirea din parc.
Desi am vrut sa ne dam in leagane ca niste copii de 5 ani (e foarte interactiv, nu radeti), am observat ca BGS-ii lucrau in ziua de Craciun. Am zis…”poor men” si am hotarat sa nu le dam de lucru astazi.
In drumul spre casa, am intalnit o mica florarie deschisa, de unde mi-am cumparat o legatura de vasc ,(ce trist nu? sa iti cumperi singur vasc) sa o atarn cine stie pe unde mai gasesc loc prin casa.
Dupa ce a plecat Adriana, am decis sa ma pun in pat si sa ma uit pe Mezzo sa adorm mai repede si bineinteles, la fel ca intotdeauna, pianul ala m-a aruncat intr-o melancolie subita, pe care nici nu stiam de la ce capat sa o iau. Ma tot gandeam la muzicienii astia pe care lumea ii numeste genii, dar care sunt oameni ca si noi. Si incepeam sa emit teorii ca o banda stricata. Probabil ii numim genii pentru ca nu vrem sa realizam superioritatea lor ca oameni intre oameni. Mai degraba puterea noastra de a face un efort, la fel ca si ei. Nu vrem sa realizam ca facem mult prea putin din cate am putea.
Nu cred in geniu, cred doar in efort.
Am dormit relaxata dupa ce am inchis televizorul. Nu cred ca multi dintre voi stiau ca ascult muzica clasica.
Acum vad putin albastru in fata ochilor din cauza alarmei care a sunat atat de brusc incat aproape am cazut din pat .(am auzit ca alarmele astea care incep brusc iti dauneaza activitatii cerebrale si ca “mai bine o pui pe maica-ta sa te trezeasca”)
Sunt curioasa cum a fost Craciunul vostru..
Looong time no see..
Well, sa spunem ca am fost prea “prinsa” in diverse activitati, pentru a ma mai ocupa si de acest blog sarman si uitat intr-un colt. Dar imi tin cuvantul si nu il abandonez, pentru ca sunt deja prea multe bloguri si site-uri lasate in plata Domnului de admini aiuriti… [sper ca a inteles aluzia cine se stie cu musca pe caciula... si daca nu intelege, poate sa se scalde in ignoranta in continuare]
Soarta a facut ca eu sa imi amintesc de acest blog un an mai tarziu, tot in apropierea sarbatorilor de Craciun, ceea ce e o coincidenta al naibii de trasa de par… pentru ca ma gandeam azi dimineata sa postez (ca intotdeauna) lamentari cu privire la febra cumparaturilor, concertelor, mancarii si aranjamentelor speciale de Craciun, dar parca nu ma tragea inima sa scriu totul in engleza pe wireclub. Ce sa stie strainii astia?
Ce, parca la ei e traditie sa se blocheze drumurile spre provincii de Ignat… parca ei stiu care e farmecul sa pleci la bunici la sacrificat purcei si sa asculti toata ziua guitaturile disperate ale porcilor pe moarte pe o raza de 2 kilometri… Parca stiu ei cum e sa ti se faca poza sau filmulet calare pe porcul proaspat ucis cu sange rece (fara permisiunea ta), apoi sa fii amenintat cu postarea pe youtube (daca nu esti cuminte anul asta, vei muri in flacarile rusinii cibernetice!)… parca au fost ei vreodata fascinati de modul in care un porc de 150 de kile este parlit, frecat cu malai, apoi ciopartit, devenind treptat sunca si carnati.
Trei cuvinte. Intoarcerea la origini. In tendinta de a ne americaniza, sau britishniza, uitam de unde am plecat (defapt, unde am ramas pe loc, dar nu ne dam seama), uitam ca nu suntem decat niste oameni cu pretentii care nu stiu exact ce isi doresc, chiar daca pretind ca au idealuri…uitam ca tot romanul va fi taran la radacina, indiferent ce haine poarta si mai uitam un singur lucru, si cel mai important: uitam ca suntem romani. Importam obiceiuri si sarbatori care nu ne apartin, dar avem curajul sa spunem de 1 decembrie ca suntem intr-adevar romani si bocim ca la Din Dragoste cand auzim imnul Romaniei, care ne misca pana la lacrimi prin emisiuni… Uitam ca Valentine’s Day poate fi sarbatorit de Dragobete, ca Halloweenul il poti face de Sf. Andrei..
Din moment ce nu te cunosti pe tine insuti, daca nu vrei sa iti recunosti originile, nu vei reusi niciodata sa treci la urmatorul nivel.
Realitatea nu ii provoaca sila omului intelectual, fie el roman. El o recunoaste si o accepta, oricare ar fi ea, apoi incearca sa o schimbe prin forte proprii.
Sa nu va asteptati sa gasiti aceeasi atmosfera de Craciun in alte tari. Pentru ca suntem unici in felul nostru. Chiar daca ne punem unghia in gat cand vedem preturile dublate sau cozile interminabile de la hipermarketuri, ne apuca greata cand vedem brazii stafiditi si pitici din obor de cateva sute de mii de lei, chiar daca injuram ca la usa cortului cand e traficul imposibil prin centru, chiar daca salariul e prea mic pentru a mai putea cumpara si niste cadouri decente, chiar daca locuim singuri si nu avem pe nimeni cu care sa impartasim bucuria sarbatorilor. Pentru cei care au trait in puf si care nu au cunoscut ce inseamna efortul de a munci 12 ore, 6 zile pe saptamana, pentru cei care s-au trezit in fiecare dimineata cu mancarea servita la pat, pentru cei care o tin din distractie in distractie si din club in club, pentru cei carora tatii sau mamele le daruiesc in fiecare an cate o masina, pentru acestia, Romania e Iadul pe pamant. Pentru noi e realitate, dar cunoscand si partea rea a acestei realitati, le suntem oarecum superiori in cunoastere.
Ca in fiecare an, ne vom bucura mai mult sau mai putin de Craciun si de Revelion si ne vom aminti ca tara noastra mai merita o sansa, fie ea si de cacat.
Mai cate un Mos Craciun atarnat de balcoane, mai cu o instalatie de iti ia ochii, sau petarde la tot pasul, de parca ai calca pe mine cu explozie instantanee ( se spune ca acum s-au interzis, dar voi ce ziceti? Ii credeti pe cuvant?), mai cu o manea rasuflata de la vecinul de deasupra… va urez tuturor un Craciun cat mai distractiv, alaturi de cei iubiti. (Vedem noi cine si ce se mai organizeaza acus’ )
De sarbatori
Astazi am ales un subiect mai general, sarbatorile si anume sarbatorile de iarna. Ideea a pornit de la un filmulet vazut in urma cu cativa ani, de care mi-am adus aminte cu placere. (mai uitati-va si voi de sarbatori pe la tv, ca gasiti tot felul de filmulete din astea simpatice din care mai invatati cate ceva)
Let’s begin with the Christmas food& Co. Pai s-o luam asa. Toti asteapta Craciunul ca sa calareasca/taie porcu’ apoi sa bage fripturi si sorici in ei pana le crapa stomacurile micsorate in timpul verii din pricina curei stricte de slabire. Pai la ce rost sa te indopi ca un caine nemancat daca la vara tot o sa trebuiasca sa slabesti? Unde a ajuns asa-numita “magie” a sarbatorilor? In burta. Pai mah nene, zau daca mai are vreo logica. Saracu’ purcel ucis cu iataganul de Ignat a murit degeaba, ca dupa ce boierii mananca carne de porc si sarmalute in foi de varza cu mamaliguta, apoi baga in ei ca spartii si cozonac, fructe si alte dulciuri (ca asa-i traditia de Craciun, sa inghiti bomboane de pom pana faci spume la gura si mori), se pomenesc ca ii apuca stomacul si isi petrec toata seara cu capul in wc, ca a doua zi sa alerge disperati la toate farmaciile inchise (ca doar nu vreti sa lucreze oamenii si in ziua de Craciun), sa caute smecta si colebil. Si cand nu gasesc, singura alternativa este sa se incarcereze in baie pana scapa de tot ce au mancat… (si mai zicem de americani ca ei mananca mult si sunt grasi ca aia cu probleme la tiroida)
Cu bautura ce sa mai zicem… Hai sa ne imbatam ca porcii, ca doar a venit Craciunul si se supara Domnul daca nu spargem cateva sticle goale de sampanie in crestetul nevestei dupa ce am consumat alcool de toate sortimentele. Merita mentionata si treaba cu manelele la maxim, subwoofer de dvd performant la vecinul de deasupra. (De la Salam pentru toata alimentara, o ploaie de parizer, fara numar, fara serie, fara buletin! live from periferie) Apoi Jaga Jaga si muzica populara de prost gust cat cuprinde, de parca avem lautari in bloc. Si colindatorii care vin si dau din gura pe un odios “domn domn sa-naltam” pe care si un copilas de clasa a treia putea sa-l cante mai frumos, ca in final sa se astepte sa li se dea milioane, ca au cantat live (si ce mai talent… ca majoritatea sunt manelisti care vor sa stranga bani pentru un cd cu gusha-gutza ala) -nu zic ca nu e frumos sa pleci cu colindul, pentru ca si noi am fost mici si ne duceam , dar PEOPLE! aveti putin respect de sine si nu mergeti cu vocile alea de…lupi urlatori, colinde jalnice si pretentii – o sa fiti huiduiti mai mult ca sigur (din proprie experienta au venit si la mine in bloc colindatori – ce-i drept, cu trei saptamani inainte de Craciun, ca le e frica sa nu vina ultimii si sa nu le mai deschida “astia cu usi bengoase”- si rageau la propriu un amarat de colind banal ca o cafea bauta dimineata (ma tineam de burta si radeam lipita de usa, ma intrebam da baietii aia nu le e asa rusine sa vina sa “cante” cu vocile acelea cristaline de pestera?)
Cadouri, cat cuprinde. Nici nu se pune problema sa nu primeasca pustiul razgaiat camionul ala urias din Mall pe care il cere disperat de la Mos Craciun prin scrisori de amenintare lasate sub bradul facut cu o luna inainte (ca deh, incep pregatirile). Ma intreb, parintii plodului ce primesc de la Mos Craciun? O prima cheltuita pe satisfacerea nevoilor urgente ale copilului si multe multe multe chitante si bonuri ) Exact.
Cam asta e Craciunul pe la noi prin Romania. Continuam cu Revelionul…
Revelionul este un fenomen extraordinar daca stam sa ne gandim. Sa vezi maimute care asculta manele, care urla pe strada ca aia din Evul Mediu si arunca petarde in calea oamenilor sau pustani care pun cate o pocnitoare in pungi cu rahat special pregatite pentru vecini (apoi suna la usa) - este absolut uimitor. Ca la meci. Sute de mogaldete care mai de care mai colorate, isi iau suba de iarna si pleaca domne’ catre marele spectacol de sfarsit de an, care are loc in centru si inca unul pe la Romexpo. Deci hai sa ne imbrancim sa ne rupem hainele ca sa sarbatorim impreuna cu o mare masa de idioti, pana la 4 dimineata.
In sfarsit, dupa ce trec sarbatorile, boierul observa ca s-a ingrasat ca o vita si vine primavara, apoi se pune (ca in fiecare an) pe slabit – ceea ce oricum nu reuseste, ca vine acuma si 1 si 8 Martie, apoi vine si Pastele care trebuie sarbatorit dupa traditie, cu multa mancare, si muzica populara si manele si carne grasa de berbec si miel.
Cam astea-s sarbatorile de sfarsit de an pe la noi… parerea mea e ca ar trebui s-o lasam mai usor cu traditiile astea ca doar nu ne trazneste daca nu facem curatenie inainte de Craciun sau daca nu avem tort si sampanie nu stiu de care de Anul Nou. Putin mai organizati si mai economi (ca tot dam bani pe toate prostiile si ne trezim ca nu avem ce face cu ele). Si …cam atat. End of the subject.
In loc de prefata..
Blogul de fata s-a nascut din necesitatea de a avea un loc dragut, online unde sa imi scriu eu frustrarile ciudatele si fara sens. Nu. Ce este defapt un blog? Un loc unde iti impartasesti ganduri poate personale, unde iti exprimi parerea, un loc in care libertatea e cuvantul potrivit, nu un loc in care sa te lauzi cu toate party-urile la care ai fost sau alte dezmaturi povestite cu un ton romantic si visator de parca ar spune “ohh, vremurile de altadata…” ca niste batranei suferinzi de scleroza in placi. Bine, acum sa nu aducem vorba despre acei veveritzoi de gang care isi construiesc astfel de bloguri ca sa isi faca publicitate si bineinteles sa tina discutii moralistice despre… sex sau manele. Sau aspirante la titlul de goth-chick care asculta Chris Brown si Jmp si care iau cu asalt toate hosturile de bloguri, creand in final ceva in gen bling-bling* care ne agreseaza ochii si fac pozee *giggles*batting eyelashes* cu un layout foarte *sparkling* punand accent pe roz si negru. De ce sunt preocupata eu de asta? Pentru ca am ajuns la concluzia ca trei sferturi dintre aceste minunate creatii “bine gandite” sunt niste aberatii. Unu, pentru ca internetul e in voga inca de la frageda varsta de 5, 6 anisori, iar odorul mamei scump se tot joaca la calculator, accesand inconstient numeroase siteuri pornografice sau cu subiect care aduce vorba de violenta, droguri sau alti termeni care nu ar trebui sa fie cunoscuti de copii de gradinita, apoi cel de 10 ani vine si le da peste nas la toti colegii, spunand ca e hacker si ca dovada, se inregistreaza pe bloguri, lasand siteul creat sa fie *trash-uit* de saracul host, apoi ajutat de fratele lui mai mare, tocilar si mare expert in calculatoare, sparge parola unui coleg si scrie cine stie ce anarhii pe acolo pe la status, apoi in final este considerat un geniu al tehnologiei. Nu. Nici asta. Ca sa iti faci un amarat de blog in care sa iti zici si tu parerea aiurea nu iti trebuie prea mult.
Dar nu luati in seama spiritul insignificativ din mine. La urma urmei, traim in Romania, unde instinctul de turma si parerea majoritatii triumfa…
