Provocare nr. 1: Cum sa scap de dependenta de muzica?
27 Apr 2011 Lasă un comentariu
in Provocari
Problema numarul 1.
In ultima vreme, mi-am dat seama ca nu pot face nici un pas, fara sa am cu mine telefonul si castile, mp3-ul si castile, ori langa mine, calculatorul si winampul deschis. Toate activitatile pe care le fac in casa presupun asistenta calculatorului lasat deschis cu winampul pe shuffle. Nici o tema facuta in liniste, nici o carte citita in liniste. Mi-e groaza sa ma gandesc la momentul in care o sa ajung sa dorm pe\cu muzica.
Problema numarul 2.
Am observat ca nu mai pot invata in liniste aproape deloc. Daca nu exista muzica pe fundal, imi este imposibil sa invat mai mult de doua ore, fara sa mi se faca somn. Ce e de facut? Se apropie sesiunea.
Problema numarul 3.
Expunerea indelungata la orice sunet ce depaseste 85 de decibeli (90, daca vreti voi), provoaca slabirea auzului in timp. Din moment ce sunetul asurzitor al masinilor in trafic are intre 70 si 80 de decibeli, depinzand de cat de aglomerat este, pietonul care asculta muzica la casti trebuie sa depaseasca valorile respective, pentru a auzi muzica peste zgomotul produs de masini. Uneori, acesta doreste sa acopere complet zgomotul masinilor. Asa se ajunge la peste 90 de decibeli. Unde nu vezi pe strada oameni care asculta muzica la casti? Drumul spre scoala, facultate, serviciu nu poate fi atat de scurt. Aproximativ doua ore dus-intors, 5 zile pe saptamana de expunere la zgomot mai mare decat putem sa suportam fara probleme.
Provocare: Cum sa scap de dependenta de muzica?
1. Domnia castilor trebuie sa cada. Scap de pericolul de a ramane surda inainte de 40 de ani.
2. Pentru inceput, abstinenta muzicala timp de o luna.
3. Maxim doua ore de calculator pe zi (fiind unica sursa de muzica, dupa abolirea castilor si refuzul de a asculta muzica proasta de la televizor a.k.a. “ce ne baga astia pe gat”)
Concluzia
Ne auzim peste o luna, cu un raport complet.
Toceste gheara leului!
17 Ian 2011 Lasă un comentariu
in Idei
“Faci, timpule, tot ce poftesti.”
Cand am crezut ca-l am in pumnul meu, am stat si am oprit totul. Razbunator si agil, m-a lasat cu ochii in soare, sau mai precis, cu ochii la ceasul care inca functiona.
Nu-mi e egal. Cand voi renunta la ideea de a incerca sa il pacalesc?
Faceti greva la RATB. Aruncati-va ceasurile de mana. Scoateti televizorul din priza. Dati-va demisia. Nu veniti la munca la timp. Luati-va vacanta in mijlocul programului. Scoateti bateriile de la monstrul terorist care ticaie enervant pe perete.
Te piseaza, te preseaza, te agaseaza, iti da neliniste. Mereu pe fuga si mereu stresat.
Te-ai deprins ca un netot, cu cele lumesti. Ai uitat ca traiesti, ai uitat ca iubesti. Ai uitat ca esti mai mult de atat. Si cine nu ti-ar da dreptate? Cate ganduri, cate responsabilitati, si cate lucruri de facut! Esti pierdut. Si tacut in marea zarva a masinilor ce sufla gaze toxice. Ai uitat ca ai nevoie si ti-ai amintit ca trebuie sa faci.
Si, mai nefericit decat cel mai incult si mai neinzestrat om de pe pamant, incepi sa te urasti. Pe tine si pe toti cei care te-au adus in rahatul asta. Esti un nebun responsabil. Nebun pentru ca amani. Nebun pentru ca te plangi. Nebun, mai nebun ca toti care te dau exemplu. Nu-i lasa sa te urmeze. Tu insuti esti pe drumul in jos. N-o sa vrei sa iti traiesti urmatorii 10-20 de ani din viata privind replici ale tale. Nu te lauda. Nu atrage atentia si nu ispiti cu propriile tale pacate. Pacatul tau cel mai mare e ipocrizia. Te minti pe tine si pe toti cei ce te asculta.
Si iata-ne nebuni cu totii. Demonul mincinos si anxios traieste-n toti. Si e tare molipsitor.
Toceste gheara leului, o, timpule! … Inainte sa apara haita de hiene.
Protest cu vorbe scrise pe hartie, protest fata de incapacitati.
Cum sa tinem pasul cu tot? Unii cu o franghie si cu un nod, altii cu un microfon in mana. Ce-ar fi, de-acum incolo, sa incercam cu adevarat sa pacalim timpul?
Imi scriu fabula
25 Dec 2009 Lasă un comentariu
in Idei
*
Privirea ei circula pe autostrada norilor din ce in ce mai des. Dar de cele mai multe ori o ia pe stradute laturalnice, cum e cu Calea Lactee. Si de ce-ar fi Calea Lactee doar o straduta? Nu o poate vedea decat noaptea, cand lacatul din jurul gatului ii cade la pamant.
Isi incalzeste vocea vorbind singura, si cere explicatii. In mare parte, se intreaba de ce i-a fost ingaduit sa aiba o imaginatie atat de vasta, care ii tot provoaca flash-back-uri nedorite, ale unei persoane pe care nu a mai vazut-o de o bucata buna de timp. Daca acele cateva zile, in realitate, nu reprezinta foarte mult, in lumea ei, cateva zile sunt o viata. Si, avand in vedere ca lumea ei isi deschide portile numai noaptea, e fericita ca nu are de suferit mai mult de atat.
Cu o zi inainte vrusese sa-si piarda memoria un timp. Sa i se mai micsoreze povara. Ca taxele, impozitul si moartea. Durere obligatorie.
In seara asta, autostrada e foarte aglomerata. Rezoneaza perfect cu gandurile ei inghesuite ca scrumbiile intr-un poloboc. O mustra constiinta. O data ce ai pierdut o sansa, nu mai poti da timpul inapoi. Trebuia sa se impuna, sa insiste. Sa reziste! Sa reziste! Sa reziste… pentru Dumnezeu! Nu sa se dezumfle ca un sufleu la care ai deschis cuptorul la mai putin de 30 de minute de cand l-ai bagat.
E ca o soseta care si-a pierdut perechea cand a fost bagata la rufele murdare. E curata acum, dar nu mai are nici un folos de una singura. Buna de aruncat. Sau infipta intr-un par si facuta sperietoare.
Oare ce ar spune daca ar vedea soseta umana cum se uita bulbucat si umed in fundul cerului? S-ar prapadi de ras, cu siguranta.
Sufleul esuat viseaza sa se intalneasca cu persoana din intamplare, la cafeneaua preferata. Daca se poate, fara martori. Sa se indragosteasca de sufleul-soseta si sa-i comande sampanie. Asta-i univers paralel, soro!
**
A vrut sa mearga sa vada defilarea. Asa se lauda la toata lumea. Dar ea stie mult mai bine ca el se tine de cuvant doar in 50% dintre cazuri. El e chitara, ea e husa care il protejeaza mereu de intemperii si de remarci rautacioase. Botosica de iarna care nu vrea sa recunoasca nici o clipa ca-i e mai bine fara ganduri legate de piciorul pe care-l adaposteste credincioasa.
Chitara umbla prin librarii. Priveste ore in sir coperti de carti, CD-uri cu The Doors, Jim Morrison, John Lennon si altii. Se delecteaza cu muzica buna. Chitara nu realizeaza cata atentie atrage asupra sa, si in ciuda faptului mai sus mentionat, poate constata cu usurinta ca nu are prea multi tovarasi. “Si ce daca?” spune chitara. “Imi place singuratatea. Pentru mine inseamna libertate si independenta. Iar independenta exista doar la intelectuali” (ceea ce o face pe chitara sa fie atat de mandra). Ce nu stie chitara, este ca in magazinul unde si-a trait traiul si si-a acordat coardele, exista o husa de la aceeasi firma, care impartaseste aceleasi principii. Iar aceasta husa uitata de lume asteapta ziua in care va veni un client ce o va cumpara impreuna cu chitara de care am mai vorbit, astfel incat sa se invecheasca si sa se destrame impreuna pana la adanci batraneti.
Ea a mai strigat lumii adevarul de vreo doua ori. Dar se pare ca din toata lumea, numai el nu a auzit. A jurat muteste ca n-o mai spune a treia oara. Dar erau inca mici. O sosetica de nou-nascut si o chitara de jucarie pentru copii de pana la 4 ani.
Peste ani, s-au reincarnat si au evoluat.
Desi povestea probabil nu are un final fericit, autorul va fi nevoit sa inventeze unul.
Soseta cu glandele lacrimale inexistente folosite prea des, este o soseta de Craciun acum. In ea se pun cadouri pentru plod. Traieste alaturi de chitara care colinda in fiecare an, in fata caminului, langa brad, sau in dulap, la pastrare. Pentru totdeauna.
Comentarii recente