Cuvinte neterminate. Capitolul III
Capitolul 3: Obsesii
Ploua cu picaturi gigantice. Nu cu galeata. Cu furtunul. Stropi grei care te tintuiesc locului.
Ma ustura obrajii, fruntea..toata fata.
Eram atat de distras de fulgere, incat am uitat umbrela pe scaunul din hol.
Cred ca am mers cel putin 300 de metri, pana am realizat ca ma deranjeaza ceva. Eram ud pana la piele.
E deja tarziu. Nu ma mai intorc dupa umbrela.
Sunt detasat de tot ce ma inconjoara. Mai aud din cand in cand pasi grabiti prin baltile formate de ploaie, claxoane impacientate. Din cand in cand oameni zgribuliti imbracati sumar, care alearga catre un adapost.
Cerul maraie furios. Nori vineti si crepusculari se scutura si se agita revoltati. Un tunet zgomotos se aude in linistea orasului. Alt val de stropi de ploaie.
Nu mai e nimeni pe strada.
Ma opresc si ma uit mirat la pustietatea uda.
Nici macar un caine nu animeaza peisajul.
Rece. Ud. Pustiu. Gol. Neliniste.
Nu eram atat de ignorant incat sa cred ca in momentul in care urasc un fenomen al naturii, voi schimba ceva in cursul ei.
Dar uram ploaia. Si frigul. Cea mai groaznica pereche.
Si totusi stateam nemiscat, cu apa siroindu-mi pe ochi, obraji, barbie, gat…
Am scapat rucsacul din mana.
Simteam ca cineva ma urmareste. Cel putin ceva.
M-am uitat la ceas. Era prea tarziu sa mai sper sa ajung la facultate.
Am facut trei pasi inainte. Am cercetat cu privirea imprejurimile, in speranta ca voi gasi perechea de ochi care ma fixeaza, atingerea lor care frigea si in acelasi timp ma ingheta.
Dar nu era nimeni. Nimic. Nici o fiinta normala n-ar fi iesit afara din vizuina ei pe o vreme ca asta.
M-am intors sa imi ridic rucsacul.
Am o migrena. Picaturile de ploaie care ating asfaltul si baltile imi rasuna in creieri. E teribil. Le aud ca pe niste palme puternice, plescaind in disperare.
Vreau sa inceteze inainte sa ma cufund in nebunie. Ma scot din minti!
Mi-am acoperit urechile cu podul palmelor, inchizand ochii.
Dar era deja prea tarziu. Stropii amenintatori si iritanti se oprisera. Liniste in sfarsit.
Deschid ochii si ma uit in jurul meu. Un strat subtire de ceata incepuse sa acopere orasul, ca o panza de paianjen. M-am uitat la geamurile cladirilor. Erau aburite.
Intr-o fractiune de secunda m-am aplecat sa imi desfac sireturile adidasilor mei antici si negri. I-am scos. Apoi mi-am scos si sosetele albe, aruncandu-le indiferent pe trotuar.
Am pasit cu picioarele goale pe asfalt. Era cald.
Incredibil. Intr-o zi atat de rece si sumbra. Mi-am inchis din nou ochii.
In mintea mea rulau amintiri despre documentare, in special unul despre formarea cetii… O strecuratoare plina cu bucati de gheata, pusa deasupra unui borcan cu apa fierbinte.
Ceata…
O sirena de ambulanta imi spulbera sirul gandurilor. Oftez. Mi-as fi dorit ca momentul sa dureze mai mult.
Orasul revenea la viata. Oameni ieseau din scarile blocurilor, de sub copertine, din magazine, unde probabil intrasera pentru adapost..
Ciudat. Masinile inca nu circulau pe strada asta.
Ma incalt, scarbit, uitand de sosete. Le zaresc apoi, ude si pline de noroi, zacand la jumatate de metru in fata mea. Plictisit, le ridic de jos si le arunc la primul cos de gunoi care imi iese in cale.
Tensiunea a trecut. Nu mai simt suflarea ochilor obsedanti de mai devreme. Sa fie totul numai in imaginatia mea?…
Sunt dezamagit si sceptic. Imi pozitionez bine rucsacul pe umar si ma intorc. N-am de gand sa apar la facultate atat de tarziu si ud din cap pana in picioare. Voi gasi o scuza mai tarziu.
Sunt destul de obosit si vreau doar sa ajung acasa…
M-as fi gandit ca pe fondul ploii voi dormi ca un prunc in bratele mamei, dar m-am inselat amarnic.
Alte cosmaruri aveau sa imi inunde somnul…
Cuvinte neterminate – capitolul II -
Capitolul 2: Prezent
Mi-am facut o cafea si m-am asezat la birou, tinand cana ca si cum mi-ar fi fost frig. Ceasul arata ora 3.
Nu pot sa cred. E a patra oara saptamana asta!
Cu toate ca trebuie sa ma trezesc devreme, n-am dormit destul si ma indoiesc ca as mai putea, dupa cosmarul acela cu efect de deja-vu…
Maine am un interviu la Biblioteca Centrala. Am auzit de la cativa profesori ca se plateste bine si ai toate avantajele daca vorbesti cel putin doua limbi straine. Bibliotecar. Ah.. de mult visam clipa asta.
Deocamdata trebuie sa fac un mic calcul. Cat obtin minus cat consum. Cu jobul acesta ar trebui sa iasa bine. La urma urmei, merge sa studiez si acolo. Daca nu il poti aduce pe Mahomed la munte, adu muntele la Mahomed.
E obositor. Am intrat in ultimul an de facultate, iar acum sunt in perioada examenelor. Ma trezesc aproape mereu in toiul noptii, iar dupa ce beau o cafea, imi aleg o carte si incep sa citesc, tot asa pana dimineata. La 7 iau o pauza, deschid frigiderul sa vad daca am ceva de mancare astazi, iar daca nu am, ma intorc la birou si ma apuc de studii. La 1 sunt la facultate, la 5 sunt pe drum spre librarie, sau vreun anticariat. Am prins obiceiul de a economisi pentru a-mi cumpara carti. De multe ori, am renuntat la mic dejun, la pranz si chiar si la cina.
Aud un piuit surd in timpane. Cafeaua incepe sa-si faca efectul… Nu e trist atunci cand privesti in oglinda si oglinda, reflectand o fiinta palida, subtire, plapanda, cu cercuri patlaginii in jurul ochilor ? Am inceput sa ma obisnuiesc si cu privelistea asta.
Inca ma simt obosit si nu mai am putere sa tin in mana periuta de dinti. As vrea sa ma intind aici langa cada, sa dorm un somn de un secol, poate asa nu mi-as mai auzi oasele trosnind la fiecare miscare.
Ma asteapta o alta zi mohorata. Parca vad umezeala cum o ia in jos dinspre tavan..
15 septembrie 2005
In ultima vreme, simt ca incep sa ma schimb…desi sunt satul de astfel de schimbari…
Am observat ca incep sa privesc lucrurile cu alti ochi. Am inceput sa imi pun intrebari. Dar nu orice fel de intrebari. Lucruri marunte, dar care, de la un timp, imi semnifica ceva foarte special… nu prea inteleg de ce.
Din fericire, am primit jobul pe care mi-l doream. Lucrez cu jumatate de norma, dar sunt multumit. Cladirea e absolut uimitoare prin marimea ei. Holurile prin care trec sunt foarte lungi, cu rafturi late si inalte, pline de carti, cu trei mari sali de studiu… totul e atat de pasnic acolo, nici nu realizezi faptul ca nu esti singur.
Fascinant sa fii inconjurat de atata cunoastere si totusi sa fii dezorientat. Cateodata mi se pare ca vad capetele autorilor acelor carti, cum ies din coperte si se indreapta spre mine, ademenitor. Am ras. Mi-am amintit de anii de liceu… toti ma porecleau “Sobolanul” si imi cereau tot timpul notitele, ori sa copieze la teste… dar niciodata nu mi-a pasat cu adevarat de aparente. Zambeam, pentru ca nu vroiam sa discut. Eram introvertit si imi placea. Nu as fi dat pe nimic orele petrecute citind. Eram atat de insetat de cunoastere, incat ma detasam de tot ceea ce era in jurul meu si imi cream un alt univers prin care pluteam pe masura ce dadeam foile in eternitate, parca.
Daca stau sa ma gandesc, am devenit un melancolic. Cine ar fi crezut ca voi regreta vreodata trecerea timpului? Eu insumi mi-am promis acest lucru. Sa accept faptul ca traiesc limitat de forte superioare si sa ma bucur de viata asa cum e, cu incertitudinea ei. Traiesc in prezent si numai in prezent. Nu am regrete, desi as fi putut schimba cate ceva spre binele meu. Fac asta, pentru ca imi face placere. In ziua in care nu imi va mai face placere, voi pleca. *
Sunt clipe in care ma intreb “ pentru ce fac toate aceste lucruri?” . “ Pentru viitorul tau” imi rasuna in minte cuvintele mamei. Ce este acela viitor? Poate voi muri chiar maine, intr-un accident de masina. Poate ma voi imbolnavi de o boala incurabila. Pentru acei oameni, ce inseamna cuvantul <viitor> ? Ceva care va veni, intr-un final. Viitor nu inseamna pentru totdeauna. Reprezinta perioada prin care treci obligatoriu, la capatul careia se afla moartea ta.
Ma intreb daca as regreta toate eforturile si timpul alocat acestora. Nu e echivalent cu ceea ce voi primi in schimb. Niciodata nu va fi. Primesti o viata pe care trebuie sa o contabilizezi, in modul in care crezi ca e cel mai bine. Exista persoane care nu beneficiaza de optiuni, pana in momentul in care decid sa isi ia viata in propriile maini. Si atunci devin derutati. In marea de oameni din strada, ei se opresc si nu stiu incotro sa se indrepte mai departe. Cauta ceva si nu stiu ce anume. Vor sa obtina ceva, dar constata faptul ca nu au vointa. Se tem de viitor si de tot ce le va rezerva acesta. Toate acestea ma reprezinta si pe mine.
Ma numesc Valentin Stamatis si ma pasioneaza lectura….
“Regaseste-te in ceea ce citesti, micule print”
Mi-am sarbatorit cea de-a 23-a aniversare saptamana trecuta. Singur.
Am facut o scurta plimbare pana la supermarketul din colt, doar pentru a ma reaproviziona cu doua sticle de coniac si un mic pachet de prezervative. Hilar, e totul atat de hilar incat imi vine sa plang
“Asculta muzica… 1 2 3… 1 2 3…”
Nu pot inchide ochii. Vad in ceata totul, simt ca ma cuprinde un vartej de imagini pe care nu le mai pot distinge… din ce in ce… ce in ce… mai repede.
20 septembrie 2005
Zilele astea m-am simtit foarte obosit… si ghinionist. Se intampla ca radioul s-a stricat de tot, proprietarul a venit dupa chirie chiar alaltaieri, dar nu am avut cu ce plati pentru ca salariul vine de-abia pe 22…, vecinului de deasupra i s-a spart o teava, filtrul de cafea nu mai merge de doua zile, iar eu nu imi mai gasesc lentilele de contact pe nicaieri. Iar astazi am luat din plin o balta, in drum spre serviciu.
Sunt calm, dar frustrat pe dinauntru. Nu vreau sa incep cu pesimismul inca de pe acum. Imi voi cumpara poimaine o pereche de ochelari si voi duce radioul la reparat. Cam atat imi pot permite. Se pare ca voi renunta si la cafea… probabil voi cumpara ceai la plicuri de acum incolo.
30 septembrie 2005
Astazi m-am gasit rasfoind o carte de ecologie. Inca nu imi vine sa cred cum a putut autorul cartii sa sintetizeze o problema globala de asemenea amploare, intr-un volum atat de minuscul, de 30 de pagini.
Credeam ca stiu tot ce se poate sti despre Terra, pentru ca luasem la rand toate atlasele de geografie din Biblioteca Centrala, apoi pe cele de astronomie, apoi fizica. Niciodata nu mi-am putut imagina ca acest subiect atat de vast poate fi de o simplitate aproape absurda.
Virgiliu G. Carp ne initiaza in ecologie, prezentand mai intai o mica schema a evolutiei productiei, de la starea bruta pana la depozitarea resturilor. Cum nu se poate mai banal.
In continuare, acesta mentioneaza faptul ca schema simpla pe care o cunoastem superficial chiar si in aceasta forma, ascunde defapt defectele mecanismelor dupa care functioneaza statul, precum si egoismul omului in a acapara orice bun natural si a-l folosi exclusiv in scopuri personale. Ca reciclarea este inutila, atata vreme cat nu participa toti cetatenii si ca in masura in care oamenii consuma bunuri fara sa aiba o limita, nu ne-ar ajunge nici 10 planete asemenea Pamantului.
La fel cum afirma criticul necunoscut in prefata acestei carti, am simtit cum mi se schimba radical conceptia despre tot ce este material.
Inca sunt revoltat de toate cate am aflat si as fi in stare sa conduc o revolutie impotriva deseurilor la nivel mondial, daca nu as fi realizat ca este trecut de miezul noptii si maine ma trezesc iarasi de dimineata, spre a-mi indeplini datoria de student, in institutia care imi devine pe zi ce trece tot mai familiara…
Cuvinte neterminate – capitolul I -
Capitolul 1. :Trecut
Avusesem un cosmar. M-am trezit transpirat si mi-am dat seama ca era inca noapte. Gatul imi era uscat, dar nu gaseam puterea de a ma ridica din pat pentru a strabate holul acela intunecat care mi se parea infinit de vreo doua saptamani incoace.
De ce am mereu impresia ca zilele mele se repeta reci si rigide, la nesfarsit? …
De cand parintii mei s-au despartit in urma unui mare tumult, viata mea nu mai e aceeasi. E seaca si mereu ploioasa. N-are pic de logica. Imi da dureri de cap si uneori mi-as dori sa ajunga la capat, desi ar fi cu totul imoral.
Singura mea intalnire cu viata sociala de zi cu zi e facultatea. Dar nici ea nu ma poate revigora pe deplin.
Singura mea bucurie e atunci cand privesc primavara ciresii din curtea facultatii… Auzisem ca ii adusesera tocmai din Osaka, Japonia. Presedintele Asociatiei Studentilor avea o obsesie cu traditiile asiatice, asa ca facuse rost de tot felul de obiecte artizanate, pe care le imprastiase in tot campusul, creand astfel o atmosfera de bal mascat.
Mi se parea comic, categoric o cacealma. Dar vazandu-l atat de prins in pasiunea lui pentru aceste marunte lucruri, nimeni nu ii zicea nimic.
In plus, era o placere sa vezi ciresii aia infloriti. Aceeasi ciresi de care ochii mei se atasasera nu demult. La care atunci cand ii contemplez ca un lunatic, imi aduc aminte mereu de camera mamei mele, care odinioara avea aceeasi culoare. O comparatie stupida, dar care monopolizeaza multe elemente inca proaspete in mintea mea.
E de ajuns sa imi amintesc de camera ei, ca mai apoi sa imi amintesc de ea si de scrisoarea pe care am gasit-o pe pat, dupa ce deja plecase:
“ Imi pare rau, Valentin. Imi pare rau ca am fost un obstacol in calea viitorului si fericirii tale si a tatalui tau. Sper sa fie fericit, acum, cand a scapat de mine pentru totdeauna. Ma retrag tacuta din viata voastra, cu regret, cu dorinta ca tu sa treci mai departe, sa-ti vezi de planurile si de visele tale.
Cu dragoste, mama.”
Eram destul de mare sa inteleg ca ceva nu mai mergea in familia asta. Si nu eram dispus sa fac pe martirul, incercand din rasputeri sa o aduc pe mama inapoi si sa tin familia impreuna. Nu era prima data.
Eram pregatit sa imi leg trecutul de sina de tren si sa incep viata la care visam de mult timp. O viata independenta si complicata, dar indeajuns de singuratica pentru a ma tine departe de remuscari si amintiri livide.
Cel mai asteptat film al sezonului: Twilight
Nu. Nici paianjeni radioactivi, nici kryptonita. Ceva putin mai neinspirat.
De la vampiri vegetarieni si invers, multipli baieti inebuniti dupa o singura tipa plictisitoare, la pupaturi rigide si dragosteala imposibila.
ma scuzati de quote:
“Uauu Fascinant chiar cum m-am uitat la el este super !!!!!!!!!!!”
”deci twilight mi se pare cel mai bun film din cate am vazut.imi place ffff mult actori.”
“E cel mai marfa film posibil care l-am vazut…ma uit intruna la el…e genial si il face asa numai prin prezenta lui edward cullen…”
Acum radem sau plangem? In afara de greseli umane de tastare (sper ca nu e de vina decat graba), ce putem sa spunem impotriva acestor fani infocati? Poate… “ati urmarit vreodata un film de calitate?” sau “erati obositi cand ati scris comentariile astea?”
Imi pare rau sa va dezamagesc, dar filmul asta are un scenariu expirat si roluri perfect rotunde.
Un fenomen frate cu cel Harry Potter.
Daca vreti sa cititi cartea (cartile), cum am mai vazut numeroase persoane prin tramvai sau prin 335 si cum n-am vazut prin intreaga tara, trebuie sa aveti un timp considerabil la dispozitie. Pentru ca 50 de pagini in care se vorbeste numai de baieti sclipiciosi necesita cateva ore bune de pierdut. Nu mai vorbim de restul de sute de pagini care practic te fac sa iti rozi unghiile de plictiseala..
quote: ”Abia astept sa apara vol 3 si sunt gata sami dau din noua toata alocatia si inca un pic pt al cumpara:))”
Uite asa isi cheltuie ei alocatia pe carti crappy, pana la urmatorul fenomen de asemenea amploare.
Nu ma pot abtine sa dau un citat din Hugo care pica chiar la fix:
“In treacat fie zis, succesul e ceva destul de respingator. Falsa lui asemanare cu meritul ii insala pe oameni. Pentru multime, izbanda este aproape totuna cu superioritatea. Succesul se confunda cu talentul, cauta sa insele istoria.” - “ Mizerabilii”
Nu pot sa pun in cuvinte regretul pe care il simt dupa ce mi-am irosit o zi din viata cu cartea asta (o carte usor de citit chiar si inghesuit intre doua persoane urat mirositoare in metrou, pentru ca nu te pune sa gandesti deloc) ,care are mai putine goluri totusi decat filmul… ma doare atat de tare ca n-am citit in schimbul asteia o carte pe care de mult tineam sa o citesc (“Viata pe un peron” de Paler), de aceea simt nevoia sa imi transpun depresia in cuvinte…
quote again: “SIDA literaturii universale si moartea feminismului”…
Mi-au placut cateva din soundtrack-uri though…
