Cuvinte neterminate – capitolul I -
Capitolul 1. :Trecut
Avusesem un cosmar. M-am trezit transpirat si mi-am dat seama ca era inca noapte. Gatul imi era uscat, dar nu gaseam puterea de a ma ridica din pat pentru a strabate holul acela intunecat care mi se parea infinit de vreo doua saptamani incoace.
De ce am mereu impresia ca zilele mele se repeta reci si rigide, la nesfarsit? …
De cand parintii mei s-au despartit in urma unui mare tumult, viata mea nu mai e aceeasi. E seaca si mereu ploioasa. N-are pic de logica. Imi da dureri de cap si uneori mi-as dori sa ajunga la capat, desi ar fi cu totul imoral.
Singura mea intalnire cu viata sociala de zi cu zi e facultatea. Dar nici ea nu ma poate revigora pe deplin.
Singura mea bucurie e atunci cand privesc primavara ciresii din curtea facultatii… Auzisem ca ii adusesera tocmai din Osaka, Japonia. Presedintele Asociatiei Studentilor avea o obsesie cu traditiile asiatice, asa ca facuse rost de tot felul de obiecte artizanate, pe care le imprastiase in tot campusul, creand astfel o atmosfera de bal mascat.
Mi se parea comic, categoric o cacealma. Dar vazandu-l atat de prins in pasiunea lui pentru aceste marunte lucruri, nimeni nu ii zicea nimic.
In plus, era o placere sa vezi ciresii aia infloriti. Aceeasi ciresi de care ochii mei se atasasera nu demult. La care atunci cand ii contemplez ca un lunatic, imi aduc aminte mereu de camera mamei mele, care odinioara avea aceeasi culoare. O comparatie stupida, dar care monopolizeaza multe elemente inca proaspete in mintea mea.
E de ajuns sa imi amintesc de camera ei, ca mai apoi sa imi amintesc de ea si de scrisoarea pe care am gasit-o pe pat, dupa ce deja plecase:
“ Imi pare rau, Valentin. Imi pare rau ca am fost un obstacol in calea viitorului si fericirii tale si a tatalui tau. Sper sa fie fericit, acum, cand a scapat de mine pentru totdeauna. Ma retrag tacuta din viata voastra, cu regret, cu dorinta ca tu sa treci mai departe, sa-ti vezi de planurile si de visele tale.
Cu dragoste, mama.”
Eram destul de mare sa inteleg ca ceva nu mai mergea in familia asta. Si nu eram dispus sa fac pe martirul, incercand din rasputeri sa o aduc pe mama inapoi si sa tin familia impreuna. Nu era prima data.
Eram pregatit sa imi leg trecutul de sina de tren si sa incep viata la care visam de mult timp. O viata independenta si complicata, dar indeajuns de singuratica pentru a ma tine departe de remuscari si amintiri livide.
