Emo8pumpkin’s Weblog

      Capitolul 2:  Prezent

 

         

 

             Mi-am facut o cafea si m-am asezat la birou, tinand cana ca si cum mi-ar fi fost frig. Ceasul arata ora 3.

   Nu pot sa cred. E a patra oara saptamana asta!

             Cu toate ca trebuie sa ma trezesc devreme, n-am dormit destul si ma indoiesc ca as mai putea, dupa cosmarul acela cu efect de deja-vu…

             Maine am un interviu la Biblioteca Centrala. Am auzit de la cativa profesori ca se plateste bine si ai toate avantajele daca vorbesti cel putin doua limbi straine. Bibliotecar. Ah.. de mult visam clipa asta.

             Deocamdata trebuie sa fac un mic calcul. Cat obtin minus cat consum. Cu jobul acesta ar trebui sa iasa bine. La urma urmei, merge sa studiez si acolo. Daca nu il poti aduce pe Mahomed la munte, adu muntele la Mahomed.

           

         E obositor. Am intrat in ultimul an de facultate, iar acum sunt in perioada examenelor. Ma trezesc aproape mereu in toiul noptii, iar dupa ce beau o cafea, imi aleg o carte si incep sa citesc, tot asa pana dimineata. La 7 iau o pauza, deschid frigiderul sa vad daca am ceva de mancare astazi, iar daca nu am, ma intorc la birou si ma apuc de studii. La 1 sunt la facultate, la 5 sunt pe drum spre librarie, sau vreun anticariat. Am prins obiceiul de a economisi pentru a-mi cumpara carti. De multe ori, am renuntat la mic dejun, la pranz si chiar si la cina.

 

            Aud un piuit surd in timpane. Cafeaua incepe sa-si faca efectul…  Nu e trist atunci cand privesti in oglinda si oglinda, reflectand o fiinta palida, subtire, plapanda, cu cercuri patlaginii in jurul ochilor ? Am inceput sa ma obisnuiesc si cu privelistea asta.

 

           Inca ma simt obosit si nu mai am putere sa tin in mana periuta de dinti. As vrea sa ma intind aici langa cada, sa dorm un somn de un secol, poate asa nu mi-as mai auzi oasele trosnind la fiecare miscare.

 

           Ma asteapta o alta zi mohorata. Parca vad umezeala cum o ia in jos dinspre tavan..

 

 

 

 

 

               15 septembrie 2005

 

 

                In ultima vreme, simt ca incep sa ma schimb…desi sunt satul de astfel de schimbari…

                Am observat ca incep sa privesc lucrurile cu alti ochi. Am inceput sa imi pun intrebari. Dar nu orice fel de intrebari.  Lucruri marunte, dar care, de la un timp, imi semnifica ceva foarte special… nu prea inteleg de ce.

                Din fericire, am primit jobul pe care mi-l doream. Lucrez cu jumatate de norma, dar sunt multumit. Cladirea e absolut uimitoare prin marimea ei. Holurile prin care trec sunt foarte lungi, cu rafturi late si inalte, pline de carti, cu trei mari sali de studiu… totul e atat de pasnic acolo, nici nu realizezi faptul ca nu esti singur.

             

 

 

 

              Fascinant sa fii inconjurat de atata cunoastere si totusi sa fii dezorientat. Cateodata mi se pare ca vad capetele autorilor acelor carti, cum ies din coperte si se indreapta spre mine, ademenitor. Am ras. Mi-am amintit de anii de liceu… toti ma porecleau “Sobolanul” si imi cereau tot timpul notitele, ori sa copieze la teste… dar niciodata nu mi-a pasat cu adevarat de aparente. Zambeam, pentru ca nu vroiam sa discut. Eram introvertit si imi placea. Nu as fi dat pe nimic orele petrecute citind. Eram atat de insetat de cunoastere, incat ma detasam de tot ceea ce era in jurul meu si imi cream un alt univers prin care pluteam pe masura ce dadeam foile in eternitate, parca.

                Daca stau sa ma gandesc, am devenit un melancolic. Cine ar fi crezut ca voi regreta vreodata trecerea timpului? Eu insumi mi-am promis acest lucru. Sa accept faptul ca traiesc limitat de forte superioare si sa ma bucur de viata asa cum e, cu incertitudinea ei.  Traiesc in prezent si numai in prezent. Nu am regrete, desi as fi putut schimba cate ceva spre binele meu.  Fac asta, pentru ca imi face placere. In ziua in care nu imi va mai face placere, voi pleca. *

 

               Sunt clipe in care ma intreb “ pentru ce fac toate aceste lucruri?” . “ Pentru viitorul tau” imi rasuna in minte cuvintele mamei.  Ce este acela viitor? Poate voi muri chiar maine, intr-un accident de masina. Poate ma voi imbolnavi de o boala incurabila. Pentru acei oameni, ce inseamna cuvantul  <viitor> ? Ceva care va veni, intr-un final. Viitor nu inseamna pentru totdeauna. Reprezinta perioada prin care treci obligatoriu, la capatul careia se afla moartea ta.

              

              Ma intreb daca as regreta toate eforturile si timpul alocat acestora. Nu e echivalent cu ceea ce voi primi in schimb. Niciodata nu va fi. Primesti o viata pe care trebuie sa o contabilizezi, in modul in care crezi ca e cel mai bine. Exista persoane care nu beneficiaza de optiuni, pana in momentul in care decid sa isi ia viata in propriile maini. Si atunci devin derutati. In marea de oameni din strada, ei se opresc si nu stiu incotro sa se indrepte mai departe. Cauta ceva si nu stiu ce anume. Vor sa obtina ceva, dar constata faptul ca nu au vointa. Se tem de viitor si de tot ce le va rezerva acesta. Toate acestea ma reprezinta si pe mine.

             

                   Ma numesc Valentin Stamatis si ma pasioneaza lectura….

 

                “Regaseste-te in ceea ce citesti, micule print”

 

                   Mi-am sarbatorit cea de-a 23-a aniversare saptamana trecuta. Singur.

                  Am facut o scurta plimbare pana la supermarketul din colt, doar pentru a ma reaproviziona cu doua sticle de coniac si un mic pachet de prezervative.   Hilar, e totul atat de hilar incat imi vine sa plang

 

                  “Asculta muzica… 1 2 3… 1 2 3…”

 

                   Nu pot inchide ochii. Vad in ceata totul, simt ca ma cuprinde un vartej de imagini pe care nu le mai pot distinge…  din ce in ce… ce in ce… mai repede.

 

                  

 

                  

 

                    20 septembrie 2005

 

 

                 Zilele astea m-am simtit foarte obosit… si ghinionist. Se intampla ca radioul s-a stricat de tot, proprietarul a venit dupa chirie chiar alaltaieri, dar nu am avut cu ce plati pentru ca salariul vine de-abia pe 22…, vecinului de deasupra i s-a spart o teava, filtrul de cafea nu mai merge de doua zile, iar eu nu imi mai gasesc lentilele de contact pe nicaieri. Iar astazi am luat din plin o balta, in drum spre serviciu.

                 Sunt calm, dar frustrat pe dinauntru. Nu vreau sa incep cu pesimismul inca de pe acum. Imi voi cumpara poimaine o pereche de ochelari si voi duce radioul la reparat. Cam atat imi pot permite. Se pare ca voi renunta si la cafea… probabil voi cumpara ceai la plicuri de acum incolo.

 

               

 

   30 septembrie 2005

 

 

                Astazi m-am gasit rasfoind o carte de ecologie. Inca nu imi vine sa cred cum a putut autorul cartii sa sintetizeze o problema globala de asemenea amploare, intr-un volum atat de minuscul, de 30 de pagini.

               Credeam ca stiu tot ce se poate sti despre Terra, pentru ca luasem la rand toate atlasele de geografie din Biblioteca Centrala, apoi pe cele de astronomie, apoi fizica. Niciodata nu mi-am putut imagina ca acest subiect atat de vast poate fi de o simplitate aproape absurda.

                Virgiliu G. Carp ne initiaza in ecologie, prezentand mai intai o mica schema a evolutiei productiei, de la starea bruta pana la depozitarea resturilor. Cum nu se poate mai banal.

                 In continuare, acesta mentioneaza faptul ca schema simpla pe care o cunoastem superficial chiar si in aceasta forma, ascunde defapt defectele mecanismelor dupa care functioneaza statul, precum si egoismul omului in a acapara orice bun natural si a-l folosi exclusiv in scopuri personale. Ca reciclarea este inutila, atata vreme cat nu participa toti cetatenii si ca in masura in care oamenii consuma bunuri fara sa aiba o limita, nu ne-ar ajunge nici 10 planete asemenea Pamantului.

                 La fel cum afirma criticul necunoscut in prefata acestei carti, am simtit cum mi se schimba radical conceptia despre tot ce este material.

                 Inca sunt revoltat de toate cate am aflat si as fi in stare sa conduc o revolutie impotriva deseurilor la nivel mondial, daca nu as fi realizat ca este trecut de miezul noptii si maine ma trezesc iarasi de dimineata, spre a-mi indeplini datoria de student, in institutia care imi devine pe zi ce trece tot mai familiara…