Cuvinte neterminate. Capitolul III
Capitolul 3: Obsesii
Ploua cu picaturi gigantice. Nu cu galeata. Cu furtunul. Stropi grei care te tintuiesc locului.
Ma ustura obrajii, fruntea..toata fata.
Eram atat de distras de fulgere, incat am uitat umbrela pe scaunul din hol.
Cred ca am mers cel putin 300 de metri, pana am realizat ca ma deranjeaza ceva. Eram ud pana la piele.
E deja tarziu. Nu ma mai intorc dupa umbrela.
Sunt detasat de tot ce ma inconjoara. Mai aud din cand in cand pasi grabiti prin baltile formate de ploaie, claxoane impacientate. Din cand in cand oameni zgribuliti imbracati sumar, care alearga catre un adapost.
Cerul maraie furios. Nori vineti si crepusculari se scutura si se agita revoltati. Un tunet zgomotos se aude in linistea orasului. Alt val de stropi de ploaie.
Nu mai e nimeni pe strada.
Ma opresc si ma uit mirat la pustietatea uda.
Nici macar un caine nu animeaza peisajul.
Rece. Ud. Pustiu. Gol. Neliniste.
Nu eram atat de ignorant incat sa cred ca in momentul in care urasc un fenomen al naturii, voi schimba ceva in cursul ei.
Dar uram ploaia. Si frigul. Cea mai groaznica pereche.
Si totusi stateam nemiscat, cu apa siroindu-mi pe ochi, obraji, barbie, gat…
Am scapat rucsacul din mana.
Simteam ca cineva ma urmareste. Cel putin ceva.
M-am uitat la ceas. Era prea tarziu sa mai sper sa ajung la facultate.
Am facut trei pasi inainte. Am cercetat cu privirea imprejurimile, in speranta ca voi gasi perechea de ochi care ma fixeaza, atingerea lor care frigea si in acelasi timp ma ingheta.
Dar nu era nimeni. Nimic. Nici o fiinta normala n-ar fi iesit afara din vizuina ei pe o vreme ca asta.
M-am intors sa imi ridic rucsacul.
Am o migrena. Picaturile de ploaie care ating asfaltul si baltile imi rasuna in creieri. E teribil. Le aud ca pe niste palme puternice, plescaind in disperare.
Vreau sa inceteze inainte sa ma cufund in nebunie. Ma scot din minti!
Mi-am acoperit urechile cu podul palmelor, inchizand ochii.
Dar era deja prea tarziu. Stropii amenintatori si iritanti se oprisera. Liniste in sfarsit.
Deschid ochii si ma uit in jurul meu. Un strat subtire de ceata incepuse sa acopere orasul, ca o panza de paianjen. M-am uitat la geamurile cladirilor. Erau aburite.
Intr-o fractiune de secunda m-am aplecat sa imi desfac sireturile adidasilor mei antici si negri. I-am scos. Apoi mi-am scos si sosetele albe, aruncandu-le indiferent pe trotuar.
Am pasit cu picioarele goale pe asfalt. Era cald.
Incredibil. Intr-o zi atat de rece si sumbra. Mi-am inchis din nou ochii.
In mintea mea rulau amintiri despre documentare, in special unul despre formarea cetii… O strecuratoare plina cu bucati de gheata, pusa deasupra unui borcan cu apa fierbinte.
Ceata…
O sirena de ambulanta imi spulbera sirul gandurilor. Oftez. Mi-as fi dorit ca momentul sa dureze mai mult.
Orasul revenea la viata. Oameni ieseau din scarile blocurilor, de sub copertine, din magazine, unde probabil intrasera pentru adapost..
Ciudat. Masinile inca nu circulau pe strada asta.
Ma incalt, scarbit, uitand de sosete. Le zaresc apoi, ude si pline de noroi, zacand la jumatate de metru in fata mea. Plictisit, le ridic de jos si le arunc la primul cos de gunoi care imi iese in cale.
Tensiunea a trecut. Nu mai simt suflarea ochilor obsedanti de mai devreme. Sa fie totul numai in imaginatia mea?…
Sunt dezamagit si sceptic. Imi pozitionez bine rucsacul pe umar si ma intorc. N-am de gand sa apar la facultate atat de tarziu si ud din cap pana in picioare. Voi gasi o scuza mai tarziu.
Sunt destul de obosit si vreau doar sa ajung acasa…
M-as fi gandit ca pe fondul ploii voi dormi ca un prunc in bratele mamei, dar m-am inselat amarnic.
Alte cosmaruri aveau sa imi inunde somnul…
