Emo8pumpkin’s Weblog

Anul asta nici nu se simte ca au venit sarbatorile. N-avem zapada, n-avem cine stie ce musafiri… ma uit pe geam si ma intreb daca sarbatoarea asta a existat vreodata.

     Azi m-am ingrozit de frigul de afara. Am iesit cu Adriana la aer curat pentru ca nu mai suportam sa stau intre patru pereti.  O pustietate de nedescris pe strada.. daca as fi strigat, s-ar fi auzit ecoul cum ar fi replicat ironic inapoi.

    In parc, cateva mogaldete friguroase imbracate in paltoane si fasuri groase faceau poze la ratele de pe lacul I.O.R.  La difuzor se auzea Fuego, iar mai incolo de baltoacele inghetate de la picioarele mele se zareau vreo 7, 8 baraci cu diferite chestii de vanzare, dintre care 6 sau 7 inchise. Cum aveam eu pofta de ceva dulce, mi-am luat o vata de zahar care mai avea putin si cadea de pe bat, cu degetele amortite de la frig, cu chitara care atarna de umar mai grea ca niciodata. Ne-am oprit pe o banca si am mai inghetat in jur de 5 minute, dupa care, ne-am indreptat resemnate spre iesirea din parc.

       Desi am vrut sa ne dam in leagane ca niste copii de 5 ani (e foarte interactiv, nu radeti), am observat ca BGS-ii lucrau in ziua de Craciun. Am zis…”poor men” si am hotarat sa nu le dam de lucru astazi.

      In drumul spre casa, am intalnit o mica florarie deschisa, de unde mi-am cumparat o legatura de vasc ,(ce trist nu? sa iti cumperi singur vasc) sa o atarn cine stie pe unde mai gasesc loc prin casa.

      Dupa ce a plecat Adriana, am decis sa ma pun in pat si sa ma uit pe Mezzo sa adorm mai repede si bineinteles, la fel ca intotdeauna, pianul ala m-a aruncat intr-o melancolie subita, pe care nici nu stiam de la ce capat sa o iau.  Ma tot gandeam la muzicienii astia pe care lumea ii numeste genii, dar care sunt oameni ca si noi.  Si incepeam sa emit teorii ca o banda stricata.  Probabil ii numim genii pentru ca nu vrem sa realizam superioritatea lor ca oameni intre oameni. Mai degraba puterea noastra de a face un efort, la fel ca si ei. Nu vrem sa realizam ca facem mult prea putin din cate am putea.

Nu cred in geniu, cred doar in efort.

         Am dormit relaxata dupa ce am inchis televizorul. Nu cred ca multi dintre voi stiau ca ascult muzica clasica.

        Acum vad putin albastru in fata ochilor din cauza alarmei care a sunat atat de brusc incat aproape am cazut din pat .(am auzit ca alarmele astea care incep brusc iti dauneaza activitatii cerebrale si ca “mai bine o pui pe maica-ta sa te trezeasca”)

        Sunt curioasa cum a fost Craciunul vostru..

Well, sa spunem ca am fost prea “prinsa” in diverse activitati, pentru a ma mai ocupa si de acest blog sarman si uitat intr-un colt. Dar imi tin cuvantul si nu il abandonez, pentru ca sunt deja prea multe bloguri si site-uri lasate in plata Domnului de admini aiuriti… [sper ca a inteles aluzia cine se stie cu musca pe caciula... si daca nu intelege, poate sa se scalde in ignoranta in continuare]

         Soarta a facut ca eu sa imi amintesc de acest blog un an mai tarziu, tot in apropierea sarbatorilor de Craciun, ceea ce e o coincidenta al naibii de trasa de par… pentru ca ma gandeam azi dimineata sa postez (ca intotdeauna)  lamentari cu privire la febra cumparaturilor, concertelor, mancarii si aranjamentelor speciale de Craciun, dar parca nu ma tragea inima sa scriu totul in engleza pe wireclub. Ce sa stie strainii astia?

      Ce, parca la ei e traditie sa se blocheze drumurile spre provincii de Ignat… parca ei stiu care e farmecul sa pleci la bunici la sacrificat purcei si sa asculti toata ziua guitaturile disperate ale porcilor pe moarte pe o raza de 2 kilometri…  Parca stiu ei cum e sa ti se faca poza sau filmulet calare pe porcul proaspat ucis cu sange rece (fara permisiunea ta), apoi sa fii amenintat cu postarea pe youtube   (daca nu esti cuminte anul asta, vei muri in flacarile rusinii cibernetice!)… parca au fost ei vreodata fascinati de modul in care un porc de 150 de kile este parlit, frecat cu malai, apoi ciopartit, devenind treptat sunca si carnati.

           Trei cuvinte. Intoarcerea la origini. In tendinta de a ne americaniza, sau britishniza, uitam de unde am plecat (defapt, unde am ramas pe loc, dar nu ne dam seama), uitam ca nu suntem decat niste oameni cu pretentii care nu stiu exact ce isi doresc, chiar daca pretind ca au idealuri…uitam ca tot romanul va fi taran la radacina, indiferent ce haine poarta si mai uitam un singur lucru, si cel mai important: uitam ca suntem romani. Importam obiceiuri si sarbatori care nu ne apartin, dar avem curajul sa spunem de 1 decembrie ca suntem intr-adevar romani si bocim ca la Din Dragoste cand auzim imnul Romaniei, care ne misca pana la lacrimi prin emisiuni… Uitam ca Valentine’s Day poate fi sarbatorit de Dragobete, ca Halloweenul il poti face de Sf. Andrei..

       Din moment ce nu te cunosti pe tine insuti, daca nu vrei sa iti recunosti originile, nu vei reusi niciodata sa treci la urmatorul nivel.

      Realitatea nu ii provoaca sila omului intelectual, fie el roman. El o recunoaste si o accepta, oricare ar fi ea, apoi incearca sa o schimbe prin forte proprii.

       Sa nu va asteptati sa gasiti aceeasi atmosfera de Craciun in alte tari. Pentru ca suntem unici in felul nostru. Chiar daca ne punem unghia in gat cand vedem preturile dublate sau cozile interminabile de la hipermarketuri, ne apuca greata cand vedem brazii stafiditi si pitici din obor de cateva sute de mii de lei, chiar daca injuram ca la usa cortului cand e traficul imposibil prin centru, chiar daca salariul e prea mic pentru a mai putea cumpara si niste cadouri decente, chiar daca locuim singuri si nu avem pe nimeni cu care sa impartasim bucuria sarbatorilor.  Pentru cei care au trait in puf si care nu au cunoscut ce inseamna efortul de a munci 12 ore, 6 zile pe saptamana, pentru cei care s-au trezit in fiecare dimineata cu mancarea servita la pat, pentru cei care o tin din distractie in distractie si din club in club, pentru cei carora tatii sau mamele le daruiesc in fiecare an cate o masina, pentru acestia, Romania e Iadul pe pamant. Pentru noi e realitate, dar cunoscand si partea rea a acestei realitati, le suntem oarecum superiori in cunoastere.

        Ca in fiecare an, ne vom bucura mai mult sau mai putin de Craciun si de Revelion si ne vom aminti ca tara noastra mai merita o sansa, fie ea si de cacat.

        Mai cate un Mos Craciun atarnat de balcoane, mai cu o instalatie de iti ia ochii, sau petarde la tot pasul, de parca ai calca pe mine cu explozie instantanee ( se spune ca acum s-au interzis, dar voi ce ziceti? Ii credeti pe cuvant?), mai cu o manea rasuflata de la vecinul de deasupra… va urez tuturor un Craciun cat mai distractiv, alaturi de cei iubiti.  (Vedem noi cine si ce se mai organizeaza acus’ )