Emo8pumpkin’s Weblog

    Si noi avem un suflet. Si pe noi ne doare.

     Ca prostia din societate are o raza de actiune mai mare.

              De ce ai scumpi un nenorocit de brad de 1 metru, pana ar ajunge la minim 70 de lei?! Cand stii ca nimeni nu cumpara, in afara de aia cu bani.

              De ce te-ai lauda ca o sa fie totul in regula cand incepe sa ninga si sa se aglomereze strazile, ca ai masini de curatat zapada berechet? Ca sa ce? Ca mama unei dintre cele mai bune prietene sa faca accident cu masina pe o strada principala, si prietena in cauza sa ajunga la spital cu capul spart si mana luxata?

             De ce ai sta mai bine de o ora blocat in parcarea unui hipermarket construit in asa fel incat are o singura strada pe care se poate circula, care este foarte ingusta? Nu mai vorbesc de frenezia verbala din trafic. Nu mai vorbesc de insuficienta paznicilor din parcare, care trebuiau sa dirijeze traficul din incinta hipermarketului. Nu mai vorbesc de un tip de etnie rroma care vorbea relaxat cu paznicii, cu vreo 40 de stergatoare de masini furate in brate. Nu mai vorbesc nici de disperarea oamenilor de a face cumparaturi chiar in ajun, si injuriile aduse reciproc stand la cozile interminabile.

              Cred ca nimeni nu mai recunoaste acritura asta de tara.

              De ce sa te certi pe tema – cu cat la suta se va imbunatati economia tarii in 2010?-, cand stii prea bine ca nimanui nu-i pasa de procente. Vrem sa stim macar: o sa fie mai bine, la fel, sau mai rau?

              De ce sa nu te duci la vot, gandind ca oricum e frauda, ca dupa aceea sa iti para rau ca nu te-ai dus, si sa comentezi incontinuu la adresa noului ales? Cand stii foarte bine, ca oricine ar iesi, tara n-o sa iasa din cacao oricum. O sa dureze multa vreme pana cand o sa fim multumiti de tot. Sau, mai bine zis, o sa fim vreodata multumiti?

             De ce, de fiecare data cand deschizi televizorul, trebuie neaparat sa dai de stiri negative si politica? Unde au disparut emisiunile decente? (macar decente, ca nu mai avem pretentia sa mai fie si de calitate). De unde ies vedete peste noapte? E vreo fabrica de gunoaie, si nu stim noi de locatie? Sunt importate de undeva? Sau, mai bine zis, nu credeti ca anumite persoane din show-biz si-au luat-o putin cam mult in cap de cand imita modelul american?

            De ce sunt nevoita sa inghit muzica de proasta calitate de la soferi cu prea multa stima de sine cu geamul deschis la maxim, atunci cand astept in statia de tramvai sau de autobuz? 

            De ce, atunci cand imi platesc lunar abonamentul RATB pe toate liniile, sunt obligata sa stau in picioare mereu in mijloacele de transport in comun din cauza unor babe sau mosi cu clontul prea sus situat?

           De ce suntem nevoiti sa suportam consecintele grevelor, in special celor care lucreaza in domeniul transporturilor? Ca sa ce? Sa se inghesuie toata lumea in autobuze si tramvaie, cand nu merg metrourile (nu stiu daca realizeaza, dar aproape 650.000 de oameni merg cu metroul zilnic! )

          De ce trebuie sa fim trimisi acasa de profesori atunci cand mai e o luna si incep sesiunile de bacalaureat? Nu suntem nici pe departe de a fi terminat materia! Ar trebui sa facem meditatii? Asta cred ca e raspunsul la intrebarea: “De ce aveti nevoie de meditatii, cand vi se preda?”

         De ce sunt obligata sa dau 30 de lei pe un singur manual?! Are foite de aur inglobate? Credeam ca macar in privinta asta, trebuiau sa fi avut bunul simt sa lase preturile la fel.

         “Sunteti nebuni? E tara voastra, unde v-ati nascut! Ce tot atatea mofturi? Sa vedeti ce greu e in alte tari.  Toata lumea vrea sa plece! Ramaneti aici, ca e mai bine!”  

          Uite de ce vrea toata lumea sa plece. Daca te duci in oricare alta tara, si le spui preturile si salariul tau, o sa vezi lumea cum se uita la tine ca la un amarat. “Saracul de el, are cel mult 200 de euro salariul, pe cand noi avem salariu de cel putin 1000 de euro.” 

          Si acolo nu mai e nesimtirea aruncatului pe jos. Mergeti in sectorul 5 al lui Vanghelie, sa va convingeti. Se inmulteste gunoiul zilnic. Si in sectoarele care detin topul la curatenie a inceput sa se arunce gunoaie. S-au pus flori, se schimba mereu dupa sezon. S-au pus borduri, garduri, s-au amenajat parcuri pentru copii, s-a pus peste tot instalatii de Craciun, s-au impodobit brazii din parc, s-au pus cosuri de gunoi si banci la fiecare 5 metri. Daca asta nu e o schimbare in bine, atunci nu mai stiu ce poate sa fie. Si inca se arunca pe jos. Culmea, nu numai tineri. Oameni de toate varstele. Am vazut si batrani. Mai ales batrani.  Si te gandesti, daca si batranii au ajuns asa, de cand a inceput lipsa asta de respect? Dupa revolutie, logic. Asa ca vina e a tuturor, nu numai a celor tineri. Pentru ca au avut de la cine sa invete.

               Aici e toata lumea egala in nesimtire. Si daca nimanui nu-i pasa in continuare, asa o sa ramana.

              Avem olimpici care pleaca in alte tari sa se stabileasca acolo definitiv. Oameni de cultura valorosi.

              Asa ca de cate ori aruncati o hartie pe jos (ca restul lucrurilor nu depinde de majoritatea), ganditi-va de doua ori daca mai vreti sa ramaneti in tara asta. Si daca vreti sa ramaneti, si va place sa traiti ca in cocina, va invit sa va invatati si copii si nepotii la fel.

              De cate ori vreti sa va plimbati cu autobuzul sau cu tramvaiul cand ati iesit la pensie, sa va mai ganditi si la cine plateste biletul sau abonamentul, spre deosebire de voi. Si sa va ganditi ca altii au toata viata in fata, au scoala, serviciu si in nici un caz nu au timp sa va auda toate acriturile aruncate aiurea pentru ca nu e nici un loc liber. Daca ai peste 60 de ani, asta nu inseamna ca esti singurul om de pe planeta. Si sa nu imi mai amintesc de ziua cand mi-a venit rau in autobuz, si am stat jos, ca mai apoi sa inghit vorbele urate ale unei batrane care cobora la prima statie. Sau altadata, cand un gunoier urcase cu tot cu tomberon in tramvaiul plin si mi-a aruncat niste cuvinte… ca sa ma dau din calea lui. Cand mai erau 10 minute si intarziam la prima ora de curs.  Nu mai zic de controlorul RATB pe care il cunosc de 2 ani aproape, care imi cere de fiecare data abonamentul, cand stie clar ca l-a cerut si in ziua anterioara, din cauza caruia am intarziat la ore in repetate randuri.

                Voua nu vi se intuneca in fata ochilor cand auziti cum ne discrimineaza strainii?  O meritam pe deplin. Noi am facut sa fie asa. Acum va mai arde de patriotism? (asta e o intrebare pentru cateva persoane care militau cu patos pentru patrie si alte porcarii de genu, si cu care am intrat in conflict de cate ori am deschis subiectul)

                Cine sa vina cu o schimbare? Dumnezeu?

Anul asta nici nu se simte ca au venit sarbatorile. N-avem zapada, n-avem cine stie ce musafiri… ma uit pe geam si ma intreb daca sarbatoarea asta a existat vreodata.

     Azi m-am ingrozit de frigul de afara. Am iesit cu Adriana la aer curat pentru ca nu mai suportam sa stau intre patru pereti.  O pustietate de nedescris pe strada.. daca as fi strigat, s-ar fi auzit ecoul cum ar fi replicat ironic inapoi.

    In parc, cateva mogaldete friguroase imbracate in paltoane si fasuri groase faceau poze la ratele de pe lacul I.O.R.  La difuzor se auzea Fuego, iar mai incolo de baltoacele inghetate de la picioarele mele se zareau vreo 7, 8 baraci cu diferite chestii de vanzare, dintre care 6 sau 7 inchise. Cum aveam eu pofta de ceva dulce, mi-am luat o vata de zahar care mai avea putin si cadea de pe bat, cu degetele amortite de la frig, cu chitara care atarna de umar mai grea ca niciodata. Ne-am oprit pe o banca si am mai inghetat in jur de 5 minute, dupa care, ne-am indreptat resemnate spre iesirea din parc.

       Desi am vrut sa ne dam in leagane ca niste copii de 5 ani (e foarte interactiv, nu radeti), am observat ca BGS-ii lucrau in ziua de Craciun. Am zis…”poor men” si am hotarat sa nu le dam de lucru astazi.

      In drumul spre casa, am intalnit o mica florarie deschisa, de unde mi-am cumparat o legatura de vasc ,(ce trist nu? sa iti cumperi singur vasc) sa o atarn cine stie pe unde mai gasesc loc prin casa.

      Dupa ce a plecat Adriana, am decis sa ma pun in pat si sa ma uit pe Mezzo sa adorm mai repede si bineinteles, la fel ca intotdeauna, pianul ala m-a aruncat intr-o melancolie subita, pe care nici nu stiam de la ce capat sa o iau.  Ma tot gandeam la muzicienii astia pe care lumea ii numeste genii, dar care sunt oameni ca si noi.  Si incepeam sa emit teorii ca o banda stricata.  Probabil ii numim genii pentru ca nu vrem sa realizam superioritatea lor ca oameni intre oameni. Mai degraba puterea noastra de a face un efort, la fel ca si ei. Nu vrem sa realizam ca facem mult prea putin din cate am putea.

Nu cred in geniu, cred doar in efort.

         Am dormit relaxata dupa ce am inchis televizorul. Nu cred ca multi dintre voi stiau ca ascult muzica clasica.

        Acum vad putin albastru in fata ochilor din cauza alarmei care a sunat atat de brusc incat aproape am cazut din pat .(am auzit ca alarmele astea care incep brusc iti dauneaza activitatii cerebrale si ca “mai bine o pui pe maica-ta sa te trezeasca”)

        Sunt curioasa cum a fost Craciunul vostru..

Well, sa spunem ca am fost prea “prinsa” in diverse activitati, pentru a ma mai ocupa si de acest blog sarman si uitat intr-un colt. Dar imi tin cuvantul si nu il abandonez, pentru ca sunt deja prea multe bloguri si site-uri lasate in plata Domnului de admini aiuriti… [sper ca a inteles aluzia cine se stie cu musca pe caciula... si daca nu intelege, poate sa se scalde in ignoranta in continuare]

         Soarta a facut ca eu sa imi amintesc de acest blog un an mai tarziu, tot in apropierea sarbatorilor de Craciun, ceea ce e o coincidenta al naibii de trasa de par… pentru ca ma gandeam azi dimineata sa postez (ca intotdeauna)  lamentari cu privire la febra cumparaturilor, concertelor, mancarii si aranjamentelor speciale de Craciun, dar parca nu ma tragea inima sa scriu totul in engleza pe wireclub. Ce sa stie strainii astia?

      Ce, parca la ei e traditie sa se blocheze drumurile spre provincii de Ignat… parca ei stiu care e farmecul sa pleci la bunici la sacrificat purcei si sa asculti toata ziua guitaturile disperate ale porcilor pe moarte pe o raza de 2 kilometri…  Parca stiu ei cum e sa ti se faca poza sau filmulet calare pe porcul proaspat ucis cu sange rece (fara permisiunea ta), apoi sa fii amenintat cu postarea pe youtube   (daca nu esti cuminte anul asta, vei muri in flacarile rusinii cibernetice!)… parca au fost ei vreodata fascinati de modul in care un porc de 150 de kile este parlit, frecat cu malai, apoi ciopartit, devenind treptat sunca si carnati.

           Trei cuvinte. Intoarcerea la origini. In tendinta de a ne americaniza, sau britishniza, uitam de unde am plecat (defapt, unde am ramas pe loc, dar nu ne dam seama), uitam ca nu suntem decat niste oameni cu pretentii care nu stiu exact ce isi doresc, chiar daca pretind ca au idealuri…uitam ca tot romanul va fi taran la radacina, indiferent ce haine poarta si mai uitam un singur lucru, si cel mai important: uitam ca suntem romani. Importam obiceiuri si sarbatori care nu ne apartin, dar avem curajul sa spunem de 1 decembrie ca suntem intr-adevar romani si bocim ca la Din Dragoste cand auzim imnul Romaniei, care ne misca pana la lacrimi prin emisiuni… Uitam ca Valentine’s Day poate fi sarbatorit de Dragobete, ca Halloweenul il poti face de Sf. Andrei..

       Din moment ce nu te cunosti pe tine insuti, daca nu vrei sa iti recunosti originile, nu vei reusi niciodata sa treci la urmatorul nivel.

      Realitatea nu ii provoaca sila omului intelectual, fie el roman. El o recunoaste si o accepta, oricare ar fi ea, apoi incearca sa o schimbe prin forte proprii.

       Sa nu va asteptati sa gasiti aceeasi atmosfera de Craciun in alte tari. Pentru ca suntem unici in felul nostru. Chiar daca ne punem unghia in gat cand vedem preturile dublate sau cozile interminabile de la hipermarketuri, ne apuca greata cand vedem brazii stafiditi si pitici din obor de cateva sute de mii de lei, chiar daca injuram ca la usa cortului cand e traficul imposibil prin centru, chiar daca salariul e prea mic pentru a mai putea cumpara si niste cadouri decente, chiar daca locuim singuri si nu avem pe nimeni cu care sa impartasim bucuria sarbatorilor.  Pentru cei care au trait in puf si care nu au cunoscut ce inseamna efortul de a munci 12 ore, 6 zile pe saptamana, pentru cei care s-au trezit in fiecare dimineata cu mancarea servita la pat, pentru cei care o tin din distractie in distractie si din club in club, pentru cei carora tatii sau mamele le daruiesc in fiecare an cate o masina, pentru acestia, Romania e Iadul pe pamant. Pentru noi e realitate, dar cunoscand si partea rea a acestei realitati, le suntem oarecum superiori in cunoastere.

        Ca in fiecare an, ne vom bucura mai mult sau mai putin de Craciun si de Revelion si ne vom aminti ca tara noastra mai merita o sansa, fie ea si de cacat.

        Mai cate un Mos Craciun atarnat de balcoane, mai cu o instalatie de iti ia ochii, sau petarde la tot pasul, de parca ai calca pe mine cu explozie instantanee ( se spune ca acum s-au interzis, dar voi ce ziceti? Ii credeti pe cuvant?), mai cu o manea rasuflata de la vecinul de deasupra… va urez tuturor un Craciun cat mai distractiv, alaturi de cei iubiti.  (Vedem noi cine si ce se mai organizeaza acus’ )